duminică, 6 septembrie 2015

Iolanda Lemke: Bucovina Maraton





                        Maraton prin Bucovina Iolanda Lemke



                                     Tara Moldovei


Cu cativa ani in urma, am participat la o
excursie-maraton, impreuna cu prietena mea din Vancouver, pe meleagurile
romanesti ale  Bucovinei. Eram de fapt un grup de peste o suta de
persoane, amatori de istorie si pelerinaj, insufletiti de patriotism, cu multe
vise si cu aparate de fotografiat… Plecati din Resita dupa marea sarbatoare a
Pastilor, in doua autobuze, am parasit Banatul pe stravechiul drum al
cohortelor romane, indreptandu-ne spre Hateg, chiar pe langa Tapae, avand in
dreapta culmea Tarcului si Muntele Mic iar in stanga Muntii Poiana Ruscai.


 Cam la 600 metri de fosta Rezervatie de Zimbri,
am vazut localitatea istorica Zeicani (intemeiata  de pe vremea lui
Traian) – aici  se afla o placa comemorativa  despre  batalia
din 1442 din Tara Romaneasca in care  Iancu de Hunedoara l-a izbit in
forta pe  bey-ul Rumeliei,  Sehabeddin.  Ultimul zimbru al
rezervatiei, o femela de fapt, se afla sub ingrijire medicala intr-un complex
zootehnic, rezervatia fiind absolut pustie in prezent.


In timp ce autocarul rula lin in lumina cenusie
a diminetii, noi priveam pe geam masivul Retezat ale carui varfuri cu adevarat
retezate, Peleaga si Surianul erau acoperite de zapada. Undeva, sus, la aproape
1200 m altitudine veghea inca nevazuta, marea cetate Ulpia Traiana
Sarmisegetusa, ultimul castru roman al Daciei Felix.


Prima trecatoare, Bucin, strecurata serpuit
printre paduri de brazi falnici si prapastii intunecate, avea sa ne scoata la
lumina in caldarea Josenilor, de fapt depresiunea Giurgeului, un ses intins,
cuprins din toate partile de peretii aproape verticali ai muntilor Giurgeului
si Hasmasul Mare. Polul Frigului, cum a fost numita mica localitate Joseni,
sade ghemuit sub plafonul jos de nori, sulitänd vazduhul cu o multime de
paratrasnete.


Din dreapta muntilor Hasmasul Mare, de la o
inaltime de 891 metri, Muresul si Oltul, frati legendari, pleaca voiosi prin
albii inguste si pietroase sa cucereasca Romania de-a lungul si de-a latul.
Traversam in goana Gheorghieniul, unicul oras din Romania cu patinoar deschis
la vreme de vara, apoi Praidul, vestit pentru ocnele de sare si in fine, Sovata.
Orasel patriarhal, Sovata ne intampina cu case de odihna cu pridvor, parcuri
aproape parasite si o bisericuta din lemn innegrit, semn al traditiei montane.
De aici inainte aveam sa tot vedem case de lemn. Lambriurile exterioare, parca
pirogravate, le faceau sa semene cu casutele de turta dulce. Aripile stalpilor
de pridvor, asezate ca niste funde scrobite sau ca niste evantaie, sprijineau
frontoane dantelate  din barne, iar prin broderia lor sparta, razele
soarelui se cerneau in linii frante spre ferestre.


Din peisajul potolit al statiunii de odihna si
tratament Sovata, patrundem in valea bizara a Lacului Rosu. Cioturile brazilor
inecati in urma unei masive alunecari de teren, ies din apa ca degetele enorme
ale unui Lochness local. Cursul domol de apa, imprejmuit de coline impadurite,
a fost inchis cu foarte putin timp in urma de prabusirea unui deal care i-a
frant albia. O vreme apele au urcat, cuprinzand la mijloc padurea de conifere,
ramasa inca in picioare, apoi si-au taiat o cale direct prin stanca, spre
lacasul inalt al Cheilor
Bicazului.
Aici, Bicazul firav, cu praguri modeste, rupe gura
tancurilor, susurand sub peretii calcarosi o doina seculara. Cuceriti de
minunatia Cheilor, parasim autocarul si coboram soseaua per pedes, de-a lungul
parapetului. Cativa brazi, prinsi in pioleti naturali din muschi si tarana
adusa de vant, tasneau din inaltimea stancii ca niste saritori la trambulina.
Din loc in loc, smocuri de iarba si flora pitica inflorita: branduse indigo,
puzderie de galbenele si nasturasi albi, impodobeau fetele insorite ale
stancilor. Sus, pe cel mai inalt varf, la peste o mie de metri, omul a batut o cruce in semn
de victorie asupra naturii.


Parasim Cheile, intrand prin aceasta uriasa
poarta, in apropierea careia lacul de acumulare Bicaz pompeaza megakilovatii,
direct in Tara Moldovei. Trecem prin Tarcau, pe urmele Vitoriei Lipan si ne
oprim in Piatra Neamt, municipiul de la picioarele Ceahlaului. Desi culmile
Ceahlaului sunt inzapezite, se spune despre varful acestui munte foarte inalt
ca zapada nu-l poate acoperi, intrucat se inalta deasupra norilor… Mergand spre
tabara Cozla, aflata la marginea orasului, admiram frumoasele drumuri de munte ce duc spre
culmea Pietricicai. Undeva in apropiere, zarim casa lui Calistrat Hogas,
indragostitul de natura.


Orasul Piatra Neamt este atestat documentar
inca din anul 1400, sub numele de Piatra lui Craciun. Un soldat infanterist din
bronz, inaltat pe Monumentul Eroilor din primul razboi mondial, atentioneaza cu
litere säpate in piatra: “Pe aici nu se trece!“. Ne mai ramane timp pentru o
fuga pe langa Catedrala
Domneasca
, o cladire cu ziduri de caramida netencuita, decorata cu
motive geometrice colorate placut in galben si verde. Aici s-a inchinat Stefan
cel Mare! - un fior dulce ne cuprinde pe noi, urmasii urmasilor lui. De acum inainte, oriunde
vom merge prin Moldova, umbra voievodului mare si sfant, coborator din
Musatini, ne va insoti pasii. Fiecare roman se simte putin moldovean cand
rosteste numele lui Stefan, cel mai vestit domn al romanilor. “Ca Stefan,
care a domnit in Dacia in vremea stramosilor nostri,
– spune Cantemir
a biruit aproape in aceeasi vara, intr-un razboi greu, pe Baiazid al turcilor,
pe Matei al ungurilor si pe Ioan Albert al lesilor
!“


Aflat intre raurile Moldova si Bistrita,
tinutul Neamtului a fost traversat de sultanul Soliman si de Ioan Sobieski,
craiul Lehiei. Impotriva dusmanilor tarii, domnii moldoveni ridicasera vestita
Cetate a Neamtului, o fortareata construita indraznet pe un varf de munte
foarte inalt. Ea pare si acum sa infrunte orice atac al vrajmasilor. A fost o
vreme insa cand cetatea, aparata doar de o mana de osteni, a trebuit sa se
predea lui Sobieski. Dar craiul n-ar fi putut trece de poarta primului zid daca
foamea nu i-ar fi silit pe cei cativa plaiesi moldoveni aflati inauntru, s-o
dea in mainile dusmanului. Cine nu-si aminteste de prima lectura istorica din
gimnaziu?… Seara, in tabara Cozla, am adormit cu greu, inca uimiti de maretia
Cheilor, prospetimea lacurilor si racoarea muntilor.


                                                
La gura sobei


A doua zi ne-am oprit la prima si cea mai veche
manastire moldoveneasca,
Bistrita
. Aceasta se afla la sapte kilometri departare de Piatra
Neamt, pe valea ingusta a unui parau de munte, adapostita de jur imprejur de
culmi bogate in livezi, fanete si paduri. Legenda spune ca in anul 900, o ceata
de calugari pelegrini s-au apucat a dura aici un lacas sfant. Parintele
Galaction, un monah sugubat, cu ochii negri si barba alba, fost profesor de
istorie la Iasi, ne manä in muzeul tezaur al manastirii, cu jordita lui
botezata Sfantu Nicolae! Tablourile a patru Musatini troneaza peste comorile
din incapere: Alexandru cel bun, primul ctitor al Manastirii, Stefan cel Mare,
apoi fiul sau, Petru Rares
si aprigul Alexandru Lapusneanul.


Fiecare a contribuit la maretia constructiei.
Iata clopotul cel mare
de 800 de kilograme care l-a insotit pe Stefan in cele 47 de campanii militare.
Transportat intr-un postalion, clopotul cu rol strategic avea doua sunete
distincte, cel de lupta si cel de pace. La moartea domnitorului, clopotul a
fost zidit in stanca unde a si stat aproape cinci veacuri, ferit de ochii
vrajmasilor tarii. Turnat dintr-un aliaj de bronz, aur si argint, el poarta la
mijloc stema Moldovei iar pe bordura exterioara se afla o inscriptie semnata
chiar de Stefan.


In 1538 sultanul Soliman Magnificul, in fruntea
unei armate de 150.000 ieniceri, ataca manastirea Bistrita, ajutat de tatari si
poloni. Petru Rares, parasit de boieri, este silit sa apuce calea pribegiei. El
poposeste o noapte la manastirea Bistrita, cerand ajutorului lui Dumnezeu si
rugaciunile calugarilor. Cronicarul Miron Costin povesteste cum Rares ar fi
ingenuncheat chiar in fata icoanei Sfintei Ana, o pictura bizantina primita de
Alexandru cel Bun din partea lui Manuil al II-lea, Paleologul, imparatul
Bizantului. Induiosata de jalea voievodului, icoana ar fi faptuit o minune,
schimbandu-i acestuia trasaturile fetei, ca turcii sa nu-l recunoasca si sa
nu-l taie.


Aducandu-si aminte de fagaduiala ca va avea
grija de manastire, in cea de-a doua domnie a sa Petru Rares zideste la
manastirea Bistrita o Scoala Domneasca si infrumuseteaza biserica si pe
dinauntru si pe dinafara. Restaurarea este continuata in 1554 de Alexandru
Lapusneanul, ginerele si urmasul la tron al lui Rares. Incepand cu secolul 18,
trecand prin focul luptei eteriste, manastirea ajunge in stare de paragina si
abia in prezent a fost restaurata. Scoala Domneasca ridicata de Petru Rares,
chiar in incaperea tezaur, e singura
scoala medievala
din tara care a ramas in buna stare pana azi.
Turisti grabiti, ne tragem in poza in fata statuii de marmura alba a lui
Alexandru cel Bun, ne inchinam la Sfanta Ana si, pe o ploaie marunta, plecam
ingandurati.


Autocarul ne poarta catre manastirea Varatic. Satul cu
acelasi nume ne intampina linistit si cucernic. Maicute batrane se roaga pe
prispele locuintelor din lemn vopsit in alb si albastru, ca cerul varatic. Pe
sub o poarta boltita intram in manastire. Alei pietruite duc spre trapeza, spre pavilioanele
speciale in care locuiesc maicile si spre bisericuta varuita in alb. In secolul
18 sihastria avea doar o bisericuta din lemn.


Un inger alb din marmura, in marime naturala,
isi deschide bratele in mijlocul unei fantani arteziene. Bazinul rotund cu apa
limpede a fost construit chiar pe locul unde cuvioasa Olimpiada a ridicat in
1785 o bisericuta initiala la indemnul staretului manastirii Neamtului, Paisie
Velicikovschi. Acum in jurul sihastriei se ridica ziduri de piatra si inca doua
biserici. Se mai afla aici o sectie de tesaturi si cusaturi populare infiintata
in 1934 de regina Maria. Maicile au invatat sa picteze icoane iar muzeul e plin
de obiecte bisericesti vechi si noi. Vizitam si micul cimitir din apropierea
manastirii unde e ingropata Veronica
Micle.
Epitaful ei scris in versuri caracteristice epocii, ne
incalzeste inimile. Poeta si iubita marelui nostru poet Eminescu, s-a retras
aici la Varatic, sa-si aline durerea dupa moartea lui. In apropierea satului
manastiresc se intind doua rezervatii forestiere celebre: “Codrii de arama” si
“Padurea de argint” care ne amintesc de poeziile lui Eminescu.


Lasam in urma satul de calugarite, pornind spre
Agapia Noua,
singura manastire romaneasca a carei biserica a fost pictata in intregime de
Nicolae Grigorescu.


 Initial fusese construita o sihastrie
mica, pe o culme de deal, insa din cauza locului ingust si a drumului cu urcus
anevoios, calugarii de acolo, condusi de fratele Agapiu, si-au stramutat tot ce
aveau pe valea unui parau unde au construit lacas nou de rugaciune. Desi in secolul
17 Agapia adapostea calugari, acum ea este manastire de maici. Se spune ca in
anul 1840, izgonite de un incendiu izbucnit in vechea lor staretie, s-au
stabilit in biserica din valea paraului Agapia, niste calugarite. Ctitorul
manastirii este hatmanul Gavril, fratele domnitorului Vasile Lupu Albanezul,
intre anii 1642-1647, asa cum spune pisania sapata cu litere slavone, deasupra
intrarii. In 1949 a luat fiinta la Agapia un seminar monahal, redeschis abia in
1990 sub numele de “Seminarul Teologic Sfanta Parascheva“ ca si un camin pentru
maicile bolnave si batrane ale manastirii. In apropierea lacasului se afla casa
memoriala a scriitorului Alexandru Vlahuta , la ale carui cenacluri literare
participau Caragiale, Delavrancea si pictorul Grigorescu. Acesta din urma a
lasat la manastire un adevarat tezaur constituit din cel putin 30 de lucrari pe
teme religioase. Marele nostru pictor a participat si la lucrarile de
restaurare a manastirii. Si iata si o fila de istorie: in 1877 calugaritele de
la Agapia au ingrijit ranitii din razboiul de Independenta, primind medalii ca
Meritul Sanitar ori Regina Maria, precum si diplome de capacitate.


Ne continuam drumul, traversand Ozana pe un pod
lung si inalt. La intrarea in satul
Humulesti
, raul e foarte lat si plin de aluviuni. Bojdeuca lui
Creanga, pastrata ingrijit, imprejmuita cu un gard de nuiele, ne rabda pe toti
cei o suta de turisti care, impinsi de curiozitatea de a vedea cuptioriul lui
Nica, motoceii ori lavitele acoperite de scoarte, ne inghesuim cu neobrazare. Trei
incaperi micute si un sopron sub streasina prelungita a casei, constituie
resedinta celui mai mare povestitor al romanilor, Ion Creanga. Ne simtim din
nou copii cand ghida ne aduce aminte de ceaslovul cu care Nica omora muste ori
de Smarandita popii…


La aproximativ cinci kilometri de rascrucea
drumului dinspre Humulesti, cu cel care vine dinspre Transilvania, trecand prin
Pipirig, se afla manastirea
Neamtului
, veche asezare duhovniceasca ctitorita de Petru I Musat
si Alexandru cel Bun. Dar biserica actuala a fost zidita de Stefan cel Mare
dupa 1485, spune pisania. Voievodul a tinut sa inalte lacasul aflat sub ruine
in urma cutremurului din 1471.Inedit, aghiasmatarul ori Baptiseriul, o cladire
circulara pictata recent, adaposteste in incinta, pe langa uriasul havuz cu apa
sfintita, o librarie.


In interiorul bisericii, in dreapta altarului se afla
strana domnitorului Stefan. Lucrata din lemn de mahon intunecata si sculptata
maiestrit, strana este tapisata pe interior cu catifea violeta prinsa in nituri
filigranate. Scaunul episcopal din lemn de stejar  autohton deschis la
culoare se afla abia la stinga
altarului in semn de semerenie fata de Voievodul cel Sfant. Calugarul insotitor
ne-a strans in jurul sau cu o poveste despre icoana
facatoare de minuni a Maicii Domnului.
Ea a fost primita de
Alexandru cel Bun de la imparatul bizantin Ioan al 8-lea Paleologul. Icoana
 Maicii Domnului pictata la Lida in Asia Mica, unde se afla moastele
Sfantului Mucenic Gheorghe, are pe verso si icoana sfantului militar.


Se zice ca intr-o vreme, cand turcii au inceput
sa prade si sa arda satele si bisericile moldovenilor, chipul pictat al Maicii
Domnului s-ar fi innegrit de suparare. Abia dupa ce päganii au fost facuti una
cu pamantul de ostile lui Stefan, Maica Domnului s-ar fi luminat din nou la
fata. Pretuita pentru vechimea ei, icoana a fost ferecata in argint si
impodobita cu pietre pretioase pe la inceputul secolului al 19-lea. In
manastirea Neamtului a functionat inca din secolul 15 o scoala de caligrafi si
miniaturisti. Mai tarziu, in secolul 19 a luat fiinta si o tipografie, ale
carei spalturi le-am putut vedea in muzeul manastirii, si o biblioteca – pentru
ca, citez dintr-un autor de mult uitat , “omul nu poate urca pe culmi fara
cultura si fara arta“.


Parasim cu regret frumoasa manastire, in lumina
amurgului, indreptandu-ne spre tabara de vara Oglinzi. Cladirea inalta si
spatioasa a taberei, fosta spital sanatoriu, se afla in mijlocul unei paduri,
chiar la poalele Cetatii Neamtului. Camerele stramte dar primitoare ne intampina
cu caldura binecuvantata a sobelor de teracota. Si pe cand depanam povestile de
peste zi, la gura sobei, simtim cum ne cuprinde amorteala placuta a somnului,
biruind oboseala drumului cel lung.



                      Cetatea  de Scaun


Toti romanii cunosc legenda potrivit careia
voievodul maramuresan Dragos, plecat la vanatoare de zimbri, descopera din
intamplare frumosul tinut al Moldovei: Cand cateaua lui de vanatoare, careia
ii zicea Molda si pe care o iubea foarte mult, se repezi intaratata asupra
fiarei, bourul se azvarli intr-un rau, unde sagetile il ucisera. Dar si cateaua
fu luata de undele repezi… Intru pomenirea acestei intamplari, Dragos fu cel
dintai care numi acest rau, Moldova.
(Dimitrie Cantemir, Descrierea
Moldovei). Raul Moldova, ale carui maluri bogate in plantatii m-au uimit -
Siretul adanc si apa limpede a Sucevei care uda hectare intinse de livezi,
constituie cea mai mare bogatie a acestor locuri.


Conform unei legende, Sfantul Petre ar fi
plecat sa colinde prin Rai, purtand in spinare un sac plin de bogatii pe care
ar fi trebuit sa le reverse pe pamant. Trecand pe deasupra tarii noastre, sacul
s-ar fi agatat de cel mai inalt varf al muntilor nostri la vremea respectiva
iar din gaura lui largita, toate bogatiile lumii s-au scurs peste romani… De
aceea pamantul stramosesc al Bucovinei a fost mereu jinduit si rascolit de
barbari, fie ei asiatici ori europeni. Dar, spre mandria neamului nostru, acest
pamant nu s-a aflat niciodata sub dominatie straina.


Acum tinutul Sucevei ni se arata in toata
splendoarea lui, un peisaj de ses taiat de arcul podului peste apa Sucevei, o
pasarela lunga si eleganta. Iar orasul Sucevei ni se infatiseaza luminat, cu
case vechi, inalte, dar si cu blocurile epocii de aur ori cladirile moderne
postdecembriste, dintre care unele aflate inca in constructie. Cativa dintre
noi vizitam muzeul de istorie si manastirea Sfantul Ioan cel Nou. Biserica
manastirii, aflata in chiar centrul Sucevei, e monumentala iar olanele
smaltuite colorat, stralucesc in lumina soarelui de aprilie. O maicuta ne arata
piatra sub care se afla moastele Sfantului Ioan cel Nou. Povestea martiriului
sau se afla pictata in ocnitele turnului de clopotnita si ale paracliserului.


Sfantul a suferit la Cetatea Alba, moarte de
mucenic. Legenda spune ca inca de mic, Ioan cel Nou, numit asa pentru ca sa se
deosebeasca de Sfantul Ioan Botezatorul, era inzestrat cu cele sfinte. Invatand
mai tarziu negotul, Ioan a calatorit prin lume cu caravane si corabii, umbland
nu atat dupa castig ci pentru a propovadui bunatatea, cinstea, prietenia intre
oameni.


Dar s-a intamplat ca, aflandu-se cu o corabie
in Cetatea Alba, un negustor catolic l-ar fi parat parcalabului cetatii – tatar
credincios in Allah – ca umbla sa atraga la credinta crestina pe mai multi
musulmani. Furios, tatarul a poruncit ca Ioan sa fie batut pana se va lepada de
credinta si va trece la islamism. Dupa ce l-au umilit, schingiuindu-l si
tarandu-l de coada unui cal salbatic, tatarii i-au taiat capul. Se mai spune ca
trupul lui a ramas in mijlocul ulitei, la Cetatea Alba, toata noaptea,
inconjurat de o aureola sidefie… Pana la urma credinciosii ortodoxi din Cetatea
Alba l-au inmormantat langa o biserica de-a lor.


Auzind de martiriul lui Ioan zis si Novie, voievodul moldovean
Alexandru cel Bun a cerut ca trupul sfantului sa fie adus la Suceava, ca pe
niste moaste facatoare de minuni. Dar in 1686 craiul Sobieski le-a furat
impreuna cu tezaurul mitropoliei si le-a dus in Lehia, laudandu-se ca a facut
acest lucru  …. din dragoste pentru legea crestineasca si la indemnul
Papei. Moastele au revenit insa la Suceava, la porunca voievodului Stefan.


Tinta noastra era insa marea Cetatea de Scaun a Sucevei,
aflata putin in afara orasului. Odinioara capitala Moldovei medievale, gazduind
curtea domneasca si scaunul mitropolitilor, ea era deja pustie spre sfarsitul
secolului al 18-lea. Cetatea asezata pe apa Sucevei, pe o colina neteda, e
inconjurata cu ziduri inalte si santuri foarte adanci. Locuintele din interior
s-au naruit dupa stramutarea curtii domnesti. Ridicata de Petru I, fortareata
cu bastioane patrate apara tinutul de navalirile tatarilor, turcilor si
polonilor. Cand s-a descoperit praful de pusca si ghiuleaua de tun, Stefan cel
Mare a refacut zidurile cetatii, ingrosandu-le si a rotunjit bastioanele.
Mahomed al 2-lea, cuceritorul Constantinopolului, a fost obligat sa-si retraga
trupele din fata cetatii, inciudat ca ghiulelele tunurilor sale muscau cu mare
greutate din rotunjimile bastioanelor.


Baiazid Fulgerul a atacat fara folos Cetatea in
1476, dar in cele din urma a renuntat la asediu, fiind gonit de trupele lui
Stefan. Rezistenta armatelor marelui domnitor il uimeste si pe Soliman al
2-lea, nevoit sa intoarca spatele Cetatii si sa o ia la sanatoasa. Dar in 1538
, la multi ani dupa moartea lui Stefan, sultanul Soliman zis si Magnificul, se
intoarce razbunator reusind prin uneltiri cu boierii tradatori si domnii
nevolnici, sa puna mana pe Cetatea de Scaun a Sucevei. El isi trimite asasinii
platiti pe urmele lui Petru Rares, sa-l taie – este chiar episodul de la
Bistrita, cu minunea infaptuita de icoana Sfintei Ana. Soliman il dusmanea pe
curajosul voievod, deoarece acesta, respectand un obicei stramosesc cunoscut
inca din vremea dacilor, cand a vazut ca cetatea nistreana Chilia va cadea in
mainile turcilor, i-a dat foc, provocandu-i sultanului mare durere la inima.


Putini stiu ca Stefan nu l-a recunoscut in fata
boierilor pe copilul sau din flori facut cu Raresoaia. “Petru, care nu stia
din ce neam ales se trage, fusese atat de sarac, incat cauta sa-si duca viata
cu umila indeletnicire a negotului de peste, numit de moldoveni, mäjerie, din
care pricina i s-a dat porecla de Maja. Dar atunci cand cu moartea lui
Stefanita s-a crezut ca vestitul neam al Dragosestilor s-a stins si toti
boierii s-au adunat ca sa aleaga un domn nou, s-a infatisat mama acestui Petru
si a aratat un hrisov al lui Stefan cel Mare prin care o slobozea pe ea de
plata birurilor iar pe fiul ei Petru il arata ca pe fecior al lui

(Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei).


Turcii au mai fost inca o data goniti din
Cetate. Mihai Viteazul a constituit aici dupa unificarea celor trei tari
romane, ultimul mare bastion romanesc. Dar dupa cutremurul care surpa turnul
Neboisei ridicat de Stefan, cetatea incepe sa se darime si se intampla cu ea
ceea ce s-a intamplat cu toate zidirile marete din toata lumea. Locuitorii
targului Suceava au folosit pietrele desprinse din zidurile cetatii, ca
materiale de constructie, tratand mandra cetate de scaun ca pe o cariera
ieftina si neinsemnata.


Arheologii romani au reconstituit mare parte
din zidurile si bastioanele cetatii, lucrarile de reconstructie incepand putin
mai sus de temelia ruinelor. O panglica alba serpuita din mortar alb, arata
pana unde se inalta zidirea originala si de unde incepe restaurarea. Pentru ca
nu exista nici o descriere, nici un document scris in care sa fie infatisata
ori schitata cetatea, reconstructia s-a oprit la un anumit nivel. Se mai vad
insa camerele garzilor, multe incaperi, donjoane si curti interioare in care
patrunzi pe sub bolti solide. Se spune ca peste santul adanc din jurul Cetatii,
hatmanul Arbore, portarul Sucevei, nu cobora podul decat pentru prieteni.


Am lasat in urma cetatea cenusie si dupa cativa
kilometri, strabatand dealuri molcome si impadurite, am ajuns la manastirea de
maici Dragomirna.
Ctitorie a mitropolitului Moldovei, Alexandru Crimca, ea a fost ridicata cu
cinci ani inainte de Unirea de la Alba Iulia.Fost calugar, mitropolitul Crimca
era si un impatimit miniaturist, el infiintand aici cu doar cativa ani inainte
de aparitia tiparului, o scoala de caligrafi si pictori miniaturisti. In 1600
mitropolitul are cinstea sa-l unga ca Domn al Moldovei pe Mihai Viteazul, care
se inscaunase si domn al Transilvaniei, savarsind prima Unire a tarilor romane.
Alexandru Crimca cumparase pamantul vaduvei boierului Dragomir, cu gandul de a
dura, precum Noe, un lacas al salvarii. Poate tocmai de aceea biserica are
infatisarea unei nave cu baza de numai 9 metri si catargul, de fapt o turla ,
inalt de 42 de metri. Turla e impodobita cu numai putin de o mie de motive
decorative florale si geometrice. Se spune ca dantelaria de piatra a bisericii
Trei Ierarhi de la Curtea de Arges, din Tara Romaneasca, i-ar fi inspirat si pe
mesterii decoratori ai bisericii Dragomirnei. Dar turlele bisericilor sunt
elemente arhitectonice mereu expuse ploilor, viscolelor si vintului, de aceea
artistii le-au lasat neimpodobite sau le-au infrumusetat cu flori de piatra
care dureaza peste vremi.


Manastirea Dragomirna are aspect de fortareata
construita intr-un stil aproape gotic. O retea de nervuri imbraca boltile
bisericii, patru foisoare inalte si multe firide inguste completeaza aspectul
de cetatuie. Muzeul manastirii cuprinde printre multe evanghelii pe care se
afla desenate cu migala miniaturi semnate de Alexandru Crimca, lumanarea cu
care in 1609 s-a infaptuit sfestania bisericii, o Cazanie a lui Varlaam,
tiparita desigur  in slavona
si cateva obiecte din aur printre care tetraevangheliarul ferecat in argint
aurit , iesite din mana mesterului Grigore Moisiu Zlatarul.


Inca o data bunul meu prieten Dimitrie Cantemir
m-a scos din incurcatura. Toate scrierile vechi ale moldovenilor si valahilor
apar scrise in slavona, spre chinul nostru, cei care nu cunosc intelesul
buchiilor chirilice: <Inainte de soborul bisericesc de la Florenta, moldovenii foloseau litere latinesti,
dupa pilda tuturor celorlalte neamuri al caror grai se trage din cel latin..
.
Dar cand mitropolitul moldovean  - de atunci  - a trecut la acest
sinod de partea papistasilor, urmasul sau Teoctist, bulgar de neam, ca sa
starpeasca aluatul papistasilor din biserica moldoveneasca si sa taie celor
tineri prilejul de a ceti viclesugurile papistasilor, l-a sfatuit pe Alexandru
cel Bun sa izgoneasca din tara nu numai pe oamenii de alta lege ci si literele
latinesti si sa puna in locul lor pe cele slavonesti.>


 Astfel descrie Cantemir barbaria in urma
careia ne-a fost furat alfabetul latin de catre un popa bulgar cu vederi
inguste. Toata literatura manuscrisa sau tiparita in limba romana era redactata
in alfabetul chirilic iar primele texte scise in alfabetul latin apar abia dupa
reforma lui Cuza. Am amintit aici de literatura acelor timpuri si pentru ca in
biblioteca manastirii Dragomirna sunt pastrate sute de volume pretioase aduse
si din alte lacasuri monahale.


In drum spre Gura Humorului, autocarul face o
bucla, pe urmele unei caprioare razletite, spre Stupca, satul natal al lui Ciprian Porumbescu.
Aici toata lumea iti poate canta Balada lui Ciprian. Muzica, spre deosebire de
alte limbaje, nu are nevoie de vorbe pentru a fi inteleasa.Pastram un moment de
reculegere in fata casei parintesti si a statuii marelui compozitor, inainte de
a pleca mai departe.


Nu departe, la picioarele Obcinei Mari, de-a
lungul apei Moldovei, se afla prima biserica pictata la exterior din agenda
excursiei, manastirea Humor. Cum
nu trecusera decat cateva zile de la sarbatoarea Pastelui, femei cu cosuri
pline de oua incondeiate ne intampinau langa poarta din barne legate cu doage
de fier a manastirii. Inträm printr-o portita scobita in poarta cea mare, in
curtea manastirii sub bolta unui zid foarte gros. La Humor auzim din nou numele
lui Petru Rares la al carui indemn logofatul Teodor Bubuiog a ctitorit in 1530
biserica din incinta. Cu mare curiozitate ne apropiem sa privim picturile
murale pe care o calugarita ni le citeste
cu blandete. Dominanta coloristica este rosul caramiziu. Decorarea frescelor
s-a facut de cativa mesteri condusi de Toma Zugravul din Suceava care singur se
intituleaza “zugrav de biserici si curtean al mariei sale“.


Tema principala a picturii exterioare este
minunea infaptuita de sfanta Maria, Nascatoarea, Preacurata si
Preabinecuvantata in anul 600 cand turcii au atacat Constantinopolul. Se spune
ca Maica Domnului ar fi trimis peste atacatori o ploaie de foc si pucioasa
pentru a-i opri pentru un ragaz. Dar Toma zugravul, la fel ca alti colegi de
breasla din vremea lui, paraseste Erminia,
pictand si alte teme, cum ar fi osemintele lui Alexandru Macedon, in semn de
respect pentru primul mare calator si cuceritor al lumii antice.


La plecare, ne indreptam spre tarabele
artistelor populare. Scoarte tesute in casa cu motive decorative geometrice,
specifice zonei Bucovinei, imbraca in culori vii, in majoritate nuante de
caramiziu, gardurile din apropierea manastirii. Imi cumpar una pe un pret de
nimic, fire de tort in paleta naturala. Innoptam in tabara Bucsoaia, un complex
destul de modern. Cina e grozava, apa calda e binevenita iar caloriferele sunt
fierbinti. De-aia nici nu simtim cat de tari sunt paturile!


                                              
Scara Virtutilor


Manastirea Voronet, zidita sub obcinile
impadurite , racoroase si linistite ale Moldovei, este cea mai vestita ctitorie
a lui Stefan cel Mare. Lacasul a fost destinat lui Daniel Sihastrul, a carui
piatra de mormant se pastreaza aici chiar daca adapostul lui de veci, sapat in
stanca se afla la Putna. Personajul, de altfel un calugar smerit, a fost multi
ani sfatuitorul de taina al voievodului Stefan. <Iara Stefan Voda mergand
pe la cetatea Neamtului in sus, spre Moldova, au marsu pe la Voronet, unde
träie un parinte sihastru, pre nume Daniil. Si bätand Stefan in usa sihastrului
sä-i descuie, au räspuns sihastrul sa astepte Stefan voda afara, panä ce si-au
istovit sihastrul ruga. Si dupa…. l-au chemat in chilie pre Stefan Voda si s-au
spovedit vodä la dansul. Si au intrebat Stefan Voda pre sihastru , ce va mai
face, ca nu mai poate sa se mai bata cu turcii, inchina-va tara la turci, au
ba? Dar sihastrul a dzis sa nu o inchine, ca razboiul este al lui, numai , dupa
ce va izbandi, sa faca monastire acolo in numele Sfantului Gheorghe

>(Ion Neculce)


Chipul pictat al sihastrului se afla incadrat
de o aureolä in stanga usii de la intrare sub pisanie. Voronetul, monument
mural unic in lume, este construit in stilul arhitectonic moldovenesc al
vremii. Albastrul de Voronet, culoarea dominanta in pictura exterioara a
bisericii a ajuns la fel de cunoscut ca si rosul lui Rubens. Autorul frescei
exterioare, pristavul Marcu a pictat Arborele
lui Iesei
, adica cele 12 semintii israelite coboratoare din Avraam.
Dar gasim si tema Judecatii de
apoi,
in care ceata dreptilor este condusa de sfantul apostol Petru
in Rai, in timp ce pacatosii, inlantuiti de diavoli sunt tarati in iad.
Caracteristic picturii bisericesti din Moldova este prezenta filozofilor greco-latini,
Aristotel, Platon, Socrate si altii, care marturiseau existenta Dumnezeului
atotputernic. In naosul bisericii se afla vestitul tablou votiv al ctitorului,
pictat la 1496  : voievodul Stefan cel mare impreuna cu doamna sa Voichita
si fiul lor Bogdan, inchinand manastirea, prin mijlocirea sfantului Gheorghe,
Mantuitorului, pentru a-i multumi ca l-a ajutat in lupta impotriva turcilor.


Marcu, zugravul de la Voronet , n-a luat nici
un ban pentru pictura bisericii ci a zugravit cu credinta. Din mana lui,
Voronetul s-a ivit albastru, asemenea cerului limpede, spalat de ploile
primaverii…Mitropolitul Moldovei i-a ingaduit mesterului evlavios in 1536 sa se
iscaleasca deasupra usii.


Desi acum culorile sunt in parte sterse de
trecerea vremii, ochiul albastru al Voronetului ne urmareste mult timp dupa ce
nu se mai vede.


Pe un drum aglomerat care trece prin Marginea
si Vicovu de Jos ajungem la manastirea
Putna.
Aproape ca se vede granita cu Ucraina. Sageata pornita din
arcul lui Stefan in 1466, avea sa insemne locul primei manastiri ridicate de
Voievodul moldovean. Se spune ca incepand cu Putna, dupa fiecare batalie Stefan
cel Mare inalta o biserica in speranta ca Dumnezeu ii va ierta pacatul varsarii
de sange.


Putna, cea mai frumoasa ctitorie a domnitorului
moldovean e si locul sau de odihna dupa moarte. Calugarii au constituit la
Putna un frumos muzeu dedicat memoriei domnitorului sfant. In fundalul primei
sali se afla asezata la cinste, impresionanta harta a Moldovei, pe vremea cand
hotarele ei se intindeau pana la Nistru, vegheate de cetatile Hotin, Soroca,
Orhei, Tighina si altele. Pe un perete se afla tabloul domnitorului in marime
naturala, pictat de un pictor contemporan. Invesmantat intr-o scurteica rosie,
fara maneci, tivita cu blanita, domnitorul poarta cu mandrie pe cap coroana de
aur a tarii Moldovei. Figura lui darza si nobila priveste increzatoare peste
capetele urmasilor sai.


Ne intoarcem catre Marginea, un sat tot atat de
vestit ca si Horezu pentru ceramica
traditionala
. Atata doar ca mesterii olari margineni folosesc
pentru vasele lor o ceramica neagra cu sclipiri de antracit, specifica
Bucovinei. Cu trofee negre, incrustate cu motive geometrice, ne indreptam spre
cea mai frumoasa si mai bine pastrata biserica pictata a Bucovinei, Sucevita, ctitorie a
Movilestilor.


Domni controversati, Ieremia si Simion Movila,
impreuna cu fratele lor mitropolitul Gheorghe nu au fost iubiti de popor si
nici de boieri din pricina simpatiei lor vadite pentru lesi si politica lor.


 In 1581, in timpul domniei lui Petru
Schiopul, cand Movilestii erau doar sfetnicii domnitorului, cei trei au ridicat
o bisericuta pe valea paraului Sucevita, intr-un loc ales, luminat de soare, nu
departe de satul cu acelasi nume. Ajuns domn, Ieremia Movila adauga bisericii,
doua pridvoare, ziduri si turnuri de incinta, o casa domneasca si chilii pentru
calugari.


Manastirea Sucevita, avand hramul “Sfintii
Voievozi”, are infatisarea de cetate medievala. Spre deosebire de celelalte
manastiri, pictura exterioara a bisericii Sucevita este cea mai bine pastrata.
Ea a fost executata de doi calugari frati, Ioan si Sofronie care au redat cu
maiestrie, pe langa naratiunea vietilor sfintilor, elemente din decorul natural
al Bucovinei. Legenda spune ca bisericuta initiala ridicata de monahi cu
ajutorul unei femei, s-ar fi darimat, asemeni celei lui Manole.
Necunoscuta s-a topit in negura vremilor dar biserica inaltata dupa disparitia
ei a fost durata temeinic si a rezistat pana in zilele noastre. Manastirea are
ziduri imprejumuitoare inalte de peste zece metri, incheiate la colturi cu cate
un turn. Drepte, cu drum de straja pe dinauntru, ele sunt inzestrate cu o
multime de firide pentru arcasi.


Cea mai frumoasa fresca a Sucevitei este Scara Virtutilor Monahicesti,
o alegorie redand incercarea omului de a pasi spre perfectiune pentru a-si
redobandi chipul pierdut prin caderea in pacat. Scara, cantar al faptelor bune
si rele, mai semnifica si lupta dintre ingeri si demoni la hotarul dintre viata
si moarte. Pe ea urca monahii care trec pe lumea cealalta. De partea dreapta a
scarii stau ingerii si fiecare treapta e o virtute pe care monahii ar trebui sa
o aibe in timpul vietii. Sunt vreo treizeci de trepte, incepand cu Cumintenia, Smerenia, Modestia, Sinceritatea
si terminand cu Bunatatea si
Dragostea,
aceasta din urma fiind ultima . Daca un monah urca toate
treptele, primeste din partea ingerilor o coroana de aur si se aseaza in Sanul
lui Avraam
. Cei care nu au virtuti, cad in stanga scarii, unde e haosul si
dezordinea si flacarile iadului.


Tema Scarii nu e unica, ea mai apare la schitul
sfantului Ilie de la Risca, motivul fiind copiat dupa pictura de la biserica
greceasca Vartopedi de pe muntele Athos, fiind de fapt creatia lui Ion
Sinaitul, zis Climax- Scararul. Acesta a fost egumenul manastirii Sinai in
vremea imparatului Justinian. El si-a strans predicile intr-o carte intitulata
“Scara“.


Cele treizeci de trepte ale scarii reprezentau
numarul anilor desavarsirii lui Christos. Ion Climax a izvodit scara pentru
tagma bisericeasca dar ea se potriveste tuturor oamenilor. Fresca poate sta
alaturi de orice alta opera renascentinsta, cu tot aspectul ei naiv. Poate
tocmai de aceea, biserica  de la Sucevita, cu pictura exterioara in care
domina verdele primavaratic, a intrat in randul celor 5 ocrotite de UNESCO.


Maica Domnului de la Sucevita poarta
flori colorate in nimb si este infatisata in peisaj moldovenesc, pictorii
frescelor , ca si ceilalti zugravi bisericesti moldoveni, incercand sa adapteze
Erminia dupa specificul moldovenesc local. Mesterii zugravi i-au infatisat pe
filozofii greco-latini cu barbi albe in straie stralucite, cu coroane pe cap -
 adevarati imparati ai gandirii si intelepciunii. Pe Platon l-au zugravit
cu un sicriu pe cap, pentru ca desi credea intr-un Dumnezeu atotputernic,
filosoful antic elen mai credea si in metempsihoza.


Tabloul votiv al “sfintilor“
voievozi Movilesti din interiorul bisericii, completeaza ideea despre Moldova
secolului al 16-lea, langa ei aflandu-se si nevestele si fiicele lor, dintre
care Chiajna, casatorita cu leahul Mihail Visnievschi ajunge regina a Poloniei.


Peretele exterior de vest al bisericii a ramas
nepictat din pricina fugii Movilestilor. Cronicarul Cantemir povesteste ca
atunci cand Constantin si Bogdan, fii lui Ieremia Movila au inceput sa faca
innoiri, vrand  sa dea tara pe mana lesilor, au fost imediat izgoniti de
boierii moldoveni carora le era neplacuta stapanirea leseasca.


Dar povestea Movilestilor incepe inca de pe
vremea lui Stefan cel Mare. Fost copil de casa al lui Stefan cel Mare, bunicul
primului Movila se numea Purice. Ramas fara cal intr-o batalie, Stefan cel Mare
se afla in primejdie de a fi omorit. Atunci acel Purice i-a oferit calul sau si
s-a facut movilä pentru ca voievodul sa urce pe cal si sa scape de moarte.
Stefan l-a inzestrat mai apoi cu rang boieresc, i-a daruit mosii si i-a
schimbat numele din Purice in Movila. Urmasul sau, Ion Movila a ajuns logofat
in vremea lui Alexandru Lapusneanu. Cei trei frati si urmasii lor au tradat
insa cauza romana, ajungand din “sfinti voievozi“ in voievozi blestemati – nici
unul dintre ei n-a apucat sa suie Scara Sinaitului pana la fusteiul cel de sus…


Monahii de la Sucevita au pastrat in muzeu o
colectie de obiecte pretioase: broderii din secolele 15 si 16 lucrate in fir de
aur, argint , matase si perle - aproape 10.000 perle veritabile pe o
broderie-epitaf – tetraevangheliare ferecate in argint aurit si chiar o caseta
continand o bucla din parul doamnei Elisabeta, sotia lui Ieremia Movila.


Miron Costin povesteste ca marele vizir Skender
Pasa, aflandu-se cu armata sa in Moldova a atras-o pe Elisabeta in cortul sau,
a necinstit-o si a luat-o roaba. Ea si-ar fi taiat atunci parul si a rugat sa
fie dus la Sucevita, unde mai tarziu a ajuns si trupul ei. De fapt toti urmasii
Movilestilor , zugraviti in tabloul votiv, au sfarsit in nenorociri. Ei zac
acum sub placi tombale din marmurä adusä tocmai de la Ruschita, adica din
Banat.


Plecand de la Sucevita mi-au venit in minte
cuvintele de incheiere din romanul “Necunoscuta de la Sucevita“ semnat de
regretatul Dumitru Almas, mare istoric si academician roman: “Sucevita nu-i
numai o zidire din piatra, var, caramida si culori, ci este mai ales un cantec
smuls din suflet si rasadit in umbra brazilor din obcini, sa traiasca de-a
pururea…“


Aflata aproape de hotarul Moldovei de Nord,
ridicata pe tapsanul dintre piriurile Moldovitei si Ciumarnati, ultima
manastire din agenda noastra, Moldovita
e inconjurata de pitorescul muntilor impaduriti ai Bucovinei. Pisania slavona
sapata in piatra  vorbeste despre ctitorul manastirii, Petru Rares, care
s-a decis sa ridice lacasul de cult la cateva sute de metri de biserica
initiala ridicata de primii musatini, printre care Alexandru cel Bun. Tot Petru
Rares a hotarat sa imprejmuiasca biserica cu ziduri si turnuri de aparare
dandu-i aspect de fortareata medievala. Dar stilul arhitectonic moldovenesc a
fost pastrat si chiar imbunatatit cu elemente locale ca pridvorul in arcade ,
banca sau semisoclul din jurul bisericii ori tainita de deasupra camerei
mormintelor.


Pictura exterioara imbina motivele nationale
moldovenesti : peisaje, flori, costume, stergare cu elemente renascentiste
bizantine. Pentru prima oara auzim o explicatie patriotica a scenei Asediul Constantinopolului :
In timp ce in cetate poporul se roaga pentru biruinta, pe ziduri luptatorii ii
tin pe turci la departare, aparand cetatea, miraculos salvata si prin
mijlocirea Maicii Domnului. Cum bizantinii sunt pictati imbracati in costumele
populare moldovenesti, este usor de dedus dorinta romanilor de a scapa de sub
jugul otoman.


Istoricii sunt de parere ca  adevarata
explicatie a cuceririi Constantinopolului este armata prea putin numeroasa a
bizantinilor. Imparatul Constantin Paleologul avea doar cateva mii de soldati
in vreme ce in manastirile din imparatia Bizantului mucezeau prin chilii,
asteptand sfarsitul lumii, mii de barbati tineri, calugariti. Vesnica dilema a
desertaciunii desertaciunilor…


Tema Arborele
lui Iesei
nu lipseste nici din fresca Moldovitei, mesterii
intrecandu-se in a-l picta in culori naturale, smulse din verdeata naturii si
din lumina soarelui. Numite si oglinzi ale cerului, bisericile pictate din
Nordul Moldovei reprezinta evanghelia in culori.  La manastirea Moldovita,
culorile proaspete ale picturii s-au pastrat si prin marirea sarpantei
acoperisului. Deoarece zidurile de fortificatie s-au naruit, au inceput
numeroase lucrari de renovare. Intr-un colt verde si linistit, intretaiat de
alei inguste din pietre, se afla bustul din marmura alba al lui Petru Rares cu profilul
säu musatin.


Dintre toti voievozii romani medievali, despre
Rares se spune ca a fost unul dintre putinii care aveau darul vorbirii. Acest
mestesug al sau l-a facut pe Soliman Magnificul sa-si calce juramantul ca-l va
ucide, ingaduindu-i chiar a doua domnie.


O maica ne invita sa vedem si chiliile.
Biserica poarta hramul Buna Vestire iar Maica Domnului are trei stele pe frunte
si pe umeri, semn al unei triple si sacre virginitati. Moldovita avea sa fie
ultima manastire vizitata, de aceea parca nu ne mai venea sa plecam. Noaptea ,
aflati din nou la Bucsoaia, adormim franti, fara a mai astepta apusul soarelui…


                                                      
Calea Transilvaniei


Dis de dimineata plecam spre Campulung
Moldovenesc, un oras frumos ale carui dealuri, stropite de apele limpezi si
bogate ale trei riuri, Moldova, Dorna si Bistrita Aurie sunt imbracate frumos
de sarbatoare . Flori si parfum de primavara. Ne aflam pe Calea Transilvaniei
si continuam sa fim , chiar daca am ajuns deja in Vatra Dornei, unde lunga
magistrala taie orasul in doua.


Aflat la poalele muntilor Rodnei, orasul Vatra
Dornei imbina in mod placut traditia pasnica balneara cu modernismul
postrevolutionar. Vizitam muzeul lemnului si aflam ca este unic in tara. Figuri
umane, scobite intr-un singur trunchi de copac, ne amintesc trasaturile darze
ale dacilor liberi, ale plaiesilor si ale soldatilor din primul razboi mondial.
O biserica impunatoare se inalta in partea dreapta, blocuri din otel si sticla
cu reclame colorate se inghesuie in stanga. Vatra Dornei e de fapt o statiune
balneara cu izvoare minerale, asezata la numai putin de 800 metrei altitudine.
Cam toata Tara Dornelor e bogata in izvoare si bäi. Un frumos parc amenajat cu
chioscuri si alei ptr promenada se afla in centrul orasului, noi insa nu prea
avem timp la dispozitie, ne luam ramas bun si plecam mai departe,
strabatand  in viteza decorul verde si inflorit al Carpatilor Orientali.


In apropierea pasului Tihuta, de la inaltimea
caruia ne aruncam ochii intr-o caldare adanca de mai mult de o mie de metri, se
afla popasul Piatra Fantanele. Coborim si vedem de sus misteriosul tunel
feroviar prin care unicul tren care face legatura intre Transilvania si
Moldova, trece zilnic dus si intors dar numai  la vreme de noapte. Nimeni
nu se poate lauda ca a putut vedea imaginea pasului si popasului din tren.
Panglica stralucitoare a riului Ilva curge zgomotos in stanga noastra. Drumul
prin pasul Tihuta serpuieste destul de lin pana in tinutul transilvanean al
Bistritei.


Ne oprim la o intersectie - un drum in panta
urca spre stanga spre o constructie cenusie cu aspect de castel medieval. Este
Hotelul Castel Dracula, fost loc de petreceri al activistilor de partid iar in
prezent, un impunator complex de odihna pentru turistii romani si straini.
Complet modernizat si cu preturi in dolari, hotelul exploateaza la maximum
renumele lui Dracula. In subsolul castelului se afla un modest tunel al
groazei
, construit dupa model american cu monstri mecanici si sonorizare
horror.


Calea Transilvaniei, care se pare ca nu se mai
sfarseste, ne duce spre o parcare moderna, cu Peco, locuri de odihna pentru
turisti si un restaurant select - Gomar – unde luam masa. Vremea cea frumoasa
s-a sfarsit, incepe o ploaie torentiala care imbraca parbrizul autocarului
intr-o perdea de gelatina. Numai ploaia e de vina ca nu reusim sa oprim in
Prundu Bargaului, Bistrita, Beclean si Dej pe care le tranzitam cu regret, de-a
lungul Somesului.


Seara ajungem la Cluj unde suntem cazati in
internatul caminului energetic. Toata lumea stie ca Renel-ul o duce bine, dar
un camin studentesc atat de ingrijit inca n-am mai vazut in Romania. Sambata se
incheie pentru cei mai tineri dintre noi cu discoteci, plimbari in noapte prin
Clujul iluminat a giorno,
gratie lui Funar, vestitul primar al orasului… Iubit de cei mai multi dintre
clujeni, privit cu indulgenta de unii politicieni, primarul Gheorghe Funar are
un mod original de a coordona treburile orasului.


A doua zi, in Duminica Tomii vizitam marele
oras al Transilvaniei, oprindu-ne mai intai in centru, la Catedrala gotica.
Uriasa, statuia lui Mathias Rex, regele medieval de origine romana al Ungariei
– fiul lui Iancu de Hunedoara -  se inalta in dreapta catedralei. In
imediata apropiere se afla un parc de odihna in care cersetori mutilati,
porumbei, batrani, studenti artisti cu felicitari si suveniruri ca si turisti
gura casca, alcatuiesc un decor duminical obisnuit. Intru in viteza intr-un
Internet-cafe, imi citesc pe nerasuflate corespondenta si trimit entuziasmata
cateva mesaje.


Clujul e probabil orasul cel mai tricolor din
tara… Tarabele cu ziare si legume si bancile sunt vopsite in rosu ,galben si
albastru. Drapele tricolore din voal falfaie din 5 in 5 metri pe stalpii inalti
de electrificare. Pancardele nationaliste amintesc celor neavizati ca in Cluj
nu exista tablite bilingve iar celor avizati ca primarul Funar, recunoscut
extremist, le face ungurilor viata grea…Istoria e singura care va consemna daca
Funar a fost acel rau necesar asupra caruia presedentia si guvernul au inchis mereu
ochii.


Clujul este la ora actuala orasul cu cel mai
ridicat nivel de trai din Romania. Hotarat sa rasplateasca un oras a carui
economie infloritoare contribuie din plin la bunastarea locuitorilor lui,
fostul ambasador american, Rosapepe era gata sa ofere un titlu si sa doneze o
suma de bani Clujului. In ultima clipa insa americanul a fost instiintat de
lipsa de transparenta a primarului, astfel ca distinctia de ” cel mai
infloritor oras al Romaniei“ a fost inmanatä Iasului.


Obiectivul nostru turistic in aceasta ultima zi
a excursiei este frumoasa Gradina Botanica a orasului, care poarta numele
intemeietorului ei, profesorul Alexandru Borza. Un adevarat parc al linistii
ori  o rezervatie vegetala naturala. Dispuse pe zone distincte,
corespunzatoare climatelor de origine, mici palcuri de paduri, caderi de apa,
un piriu modest si delusoare inverzite , imbratiseaza mari pavilioane din
sticla ori beton. Serele tropicale si ecuatoriale aproape ca ne asfixiaza. Iata
insa ca lotusii, orhideele si palmierii ne fac sa uitam de caldura.


Pun ochii imediat pe colectia de cactusi
infloriti. Incerc sa fotografiez cativa bambusi si un bananier urias. Oare nu e
asta o minune ca pe aceeasi ramura, bananierul are boboci nedesfacuti, flori si
ciorchini imensi cu banane verzi??? Agavele batrane de aproape un secol
impiedica patrunderea razelor de soare pana jos, in stratul de ierburi pitice.
Arborele de piper mexican, cel pentru care insasi  istoria lumii s-a
schimbat, se afla modest intr-un capat de sera, intre fratii lui de pe alte
continente. Se spune ca Moctezuma al II-lea isi prepara vestita lui xocholatl -
ciocolata – din boabe de cacao, cu piper si chilli…Plante agatatoare si liane
coboarä din structuri de metal special construite, revarsand peste noi parfum
dulce al florilor colorate strident.


Gradina era la jumatatea lunii aprilie
inflorita ca o mireasa. Magnolii mari, ascunse dupa straturi de flori de toate
culorile, ofereau un spectacol de neuitat. Ceva mai departe, langa Pavilionul
japonez la care se ajunge pe sub o poarta rosie  traditionala , un pod se
arcuieste peste un lac artificial, ca intr-o stampa. De jur imprejur, tufe
marunte, inflorite. Tapsanul din fata marelui Ierbar e plin de pansele si garoafe. O ceata
cenusie de culegatori de melci se furiseaza printre tufe, desconsiderand pentru
moment rugii de mure infloriti ori petalele albe, abia desfacute ale
fragutelor. Sunt si batrani si copii, carä dupa ei plase cu melci vii pe care-i
vor vinde Inspectoratului Silvic sau vreunui restaurant cu specific francez. Parasim
Gradina, fara a uita sa cumparam cateva ilustrate, pliante si chiar ghivece
mititele cu rasaduri de Mimosa Pudica. In stanga gradinii se inalta Spitalul
Oncologic, ferit de galagia citadina, iar in dreapta pe varful pantei se
intrevede Universitatea Babes-Bolyai, vechea vatra de cultura transilvaneana.


Ploaia marunta ne-a gonit din gradina si din
oras, imediat dupa masa de pranz ne imbarcam spre Alba Iulia. Autocarul
parcurge fara probleme soseaua, traversand, pe strazi care vreodata in viitor
vor deveni autostrazi, orasele Turda si Aiud. Muresul e lat si tulbure.


In centrul istoric al orasului Alba Iulia,
gasim Sala Unirii, vechi lacas in care Ferdinand de Romania a consfintit in
1923 reintregirea Romaniei. Statuia lui Mihai Viteazul, catedrala ortodoxa si muzeul
de istorie sunt obiective pe care nu le ratam. Oboseala isi spune insa
cuvantul, gandul ca spre seara vom ajunge  la Resita, nu ne da pace. Am
vrea sa mai stam, sa mai vedem cate ceva dar parca am vrea sa fim deja acasa.
Un grup mic de doamne s-a oprit la o bere si-o tigara - placeri nevinovate.
Intre timp tutunul ucide!! Icoane pe sticla maiestrit pictate zac pe
tarabele unui magazin bisericesc. Din pacate portofelele s-au cam golit. Drept
in fata catedralei se afla un parc de distractii pentru copii, aproape vest
european, timpul nu sta pe loc.


Cam dupa ora cinci dupa amiaza plecam spre
casa. Ne intoarcem aproape pe acelasi drum pe care am pornit in lunga noastra
calatorie. Sebesul, Orastia, Simeria, Calanul, Hategul, Sarmisegetusa etc,
raman in urma.



Primul lucru pe care il fac imediat dupa ce
intru in camera – desfac traista cu suveniruri. Scoarta de la Gura Humorului mi
se asterne singura la picioare – ma odihnesc visand cu ochii deschisi.
Maratonul s-a terminat, povestea insa nu s-a sfarsit….


------------------------               



                                                              
 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu