Sitges-Barcelona
1.Terramar
Fascinata de legendele antice si atrasa de civilizatia feniciana, m-am hotarit sa vad anul acesta oraselul spaniol Tarragona, fosta colonie cartagineza aflata cam la o ora de Barcelona, direct pe litoralul Marii Mediterane, pe asa numita Coasta de Aur – Costa Dorada. Asa ca iata, plecam spre Barcelona!! Prima surpriza, pierdem in Giessen trenul spre aeroport - il asteptam pe urmatorul citind de voie de nevoie Paris-Match si Spiegel dar si ziare si reviste germane din alea gratuite in care de obicei nu scrie nimic! Si m-a apucat si o durere de cap. Urmeaza a doua aventura, in aeroport check-in-ul nu se mai face de catre functionarii de la Lufthansa ci personal. Te duci bine merci la automat, citesti toate instructiunile si daca intelegi ceva, poti sa scoti board-cards-urile. Daca nu…..
Cineva ne intreaba de ce ne uitam la automatele de board cards ca pisica-n calendar si eu zic ca am ameteli si mi-e putin rau ca sufar cu inima si uite-asa nimerim la un birou pentru handicapati! Ni se serveste imediat apa si suntem rugati sa asteptam pe scaune ergonomice moi si comfortabile. Bagajele sunt imediat preluate si duse cu o masinuta- minicar spre banda rulanta. Domnul de la ghiseul pentru handicapati ne imbie si cu cafea dar eu am deja dureri de cap si nu-mi mai trebuie nimic. Amabil, el ne inmaneaza in cateva minute bord-cards-urile, asigurandu-ne ca pentru ca sa ajungem la poarta de unde isi ia zborul avionul catre Barcelona, ni se pune si noua la dispozitie un minicar special, altfel ar trebui sa mergem pe jos cca 2 km – astea sunt distantele dintre terminalele celui mai mare aeroport din Germania.
Intr-adevar luam loc in masinuta aia de golf, condusa de o doamna insotitoare imbracata in culorile Lufthansei. Trecem cu prioritate prin toate punctele de control pana la Gate 36. Gottfried bea pana la urma o cafea, eu raman nemiscata cu durerile mele de cap la o masa si ma uit pe fereastra. Langa mine se aseaza o doamna cu bebelus. Avionul companiei Lufthansa are o mica intarziere. Nu ma simt extraordinar dar sper ca in Spania sa fie alta presiune atmosferica decat aici.
Destinatia noastra e Sitges, un orasel de pe Costa Dorada aflat aproape de anticul Tarragona. Se spune ca e una din cele mai faine plaje de pe litoralul mediteraneean. Doamna cu bebelusul are nevoie de asistenta – o ajut sa impacheteze copilul! Baietelul e cuminte si satul, gangureste multumit. O pereche tanara cu doi copii de varsta scolara cautä automate de schimbat banii – vin din Australia si nu au eurocenti pentru automatele cu apa - le ofer cu draga inima australienilor monedele europene. In drum spre Barcelona, australienii fac o escala in Frankfurt unde schimba si avionul. Copiii mi s-au parut extraordinar de cuminti ori poate doar molesiti de zborul cel lung.
In sfarsit, suntem invitati sa intram in burduful-tunel – avionul e curat dar nu prea aerisit. Nu am fost niciodata in Spania continentala, sunt nerabdatoare sa cunosc tara lui Salvador Dali. Dupa decolarea foarte rapida, echipa de la bord se prezinta, comandantul navei - un tinerel inalt, slab, cu parul blond-scandinav se numeste Danielovschi, este acelasi care tocmai se intorsese de la Barcelona cu intarziere de o ora. Stewardessele de la Lufthansa sunt si ele foarte tinere si slabute cat sa incapa pe culoarul dintre scaune. Din cauza durerilor de cap ma feresc cat pot de suflul rece al aerului conditionat. Ii ofer lui Gottfried si portia mea liliputana – masa de seara servita de compania aviatica, inclusa in biletul de zbor. Nu se vede mai nimic prin hublouri, s-a zburat tot timpul cu mult deasupra norilor cam la zece mii de metri altitudine.
Cerul Barcelonei ne intampina rosu-liliachiu, norii par violeti in lumina apusului – prevad deja o ploicica pentru a doua zi! E trecut de ora sase seara cand aterizam pe marele aeroport catalan. Jocurile de perspicacitate impuse de agentia de voiaj care nu ne-a oferit si transfer inclusiv, continuä. Cautam un shuttle-bus care ne duce intr-un fel de autogara de unde ne imbarcam intr-un autocar Monbus. Acesta ne transfera in cam 20 de minute in Sitges. Nu vedem decat vile, tuneluri, culmi de deal si in departare marea zbuciumata. Din statia de autobuz fac semn unui taxi, al carui sofer vrea sa ne ia si pielea de pe noi - imi pastrez sangele rece si negociez. In sfarsit intram la sapte seara pe usile hotelului Terramar, cel mai mare din localitate . Primul lucru pe care il observa Gottfried in baia camerei de hotel este ca a doua toaleta nu are capac – a trebuit sa-i explic ce este un bideu ca in filmul Crocodile Dundee!!!
Camera are vedere spre mare dar hotelul se afla in apropierea unei mari sosele si a unui tunel de cai ferate asa ca auzim minunata muzica a marii acompaniata de tobele de esapament de pe autostrada si fluieratul trenului cand intra in tunel! Iar spre dimineata ne trezeste rapaitul ploii!! Dar sunt pozitiva pentru ca mi-a trecut definitiv durerea de cap.
Bufetul de la micul dejun e apetisant si dupa prima noapte nu mai suntem de loc obositi. Chelnerii nu vorbesc in spaniola ci in catalana, inteleg aproape 90 la suta ce spun, catalana vine din latina vulgara si e sora buna cu limba romana! Catalonia ori Catalunya este una din cele saptesprezece provincii ale Spaniei, se afla in nord-estul peninsulei Iberice langa Pirineii francezi si principatul Andorra. Capitala Cataloniei este Barcelona iar provinciile mai mari sunt Girona unde se afla muzeul lui Salvador Dali, Lleida in nord si mult-visata Tarragona, fosta colonie feniciana si ulterior provincie si urbe romana. La ferestrele tuturor ferestrelor din Sitges se afla arborate drapelele echipei de fotbal FC Barcelona in culorile catalane.
2. Sitges
Prima zi a fost pentru plaja si informatii. Am iesit din hotel - peisajul care se asterne in fata ochilor de pe treptele inalte alte Terramarului este superb. Ploaia nocturna abia a reusit sa racoreasca faleza incinsa. Aici ploua noaptea iar ziua se limpezeste cerul si e o caldura torida. Privim cerul perfect senin, marea ce vine in valurele mici pana aproape de plaja, faleza lunga si circulata, palmieri, barci de pescari si mici veliere de agrement plus canoe de inchiriat. In stanga departare se vede centrul orasului cu un turn de biserica si multe vile si hoteluri. Dupa cum aveam sa ne convingem, Sitges ofera locuri de munca in constructii si renovari astfel ca in dreapta falezei de la biserica Sfintilor Bartolomeu si Tecla si pana la hotelul nostru Terramar, se intind niste vile de nu-ti crezi ochilor, renovate de… romanasi. Vilele particulare albe roz si cu ornamente arhitectonice, pierdute in vegetatie si foarte elegante mi-au placut foarte mult.
Dar si hotelul nostru e fain, locuim in aripa renovata de curand adica modernizata. Baia cu usi de sticla e formata din doua incaperi, cabinetul de toaleta si baia propriu-zisa, dulapurile sunt ingropate in pereti iar televizorul cu plasma sta fixat intr-un corp inalt care serveste si de birou. Paturile sunt excelente - adica dormi bine in ele - si cu parchet pe jos e o placere sa mergi descult.
Pe terasa se simte deja briza – marea e la nici cincizeci de metri departare de hotel, ne bucuram ochii de frumoasa priveliste. Ne cucereste eleganta restaurantului, pardoseala e alcatuita din placi groase de sticla fixata pe niste grinzi de lemn iar sub sticla vezi nisip, scoici si stele de mare de decor. Perdelele imita panze de corabie subtiri ca voalul si navoade - o atmosfera marina si totusi eleganta intrucat fetele de masa sunt perfect scrobite iar servirea pare selecta.
Facem un tur de recunoastere prin Sitges si gasim un supermarket – Mercadona – chiar langa gara, cumparam apa si ne uitam la vinurile spaniole, Torres si La Rioja. Gara pare veche dar e renovata si arata romantic. Aici liniile de cale ferata sunt inchise pe lateral, nimeni nu poate intra in gara fara bilet de calatorie, cat vezi cu ochii de-a lungul caii ferate se inalta garduri inalte care impiedica orice amator sa ajunga in apropierea trenului ori a sinelor de cale ferata altfel decat pe usile din gara. Dar cred ca este si mai sigur asa, adica se pot preveni accidentele. Biroul de informatii turistice este tot in gara, functionarii de acolo, foarte tineri si saritori, sunt gata sa te ajute cu sugestii si informatii despre mijloacele de transport si obiectivele turistice spre Barcelona. Inima mea ma trage insa in directie opusa, spre Tarragona si pietrele ei vechi…
Dupa masa mergem la mare, plaja orasului Sitges e aurie, seamana cumva cu cea de la Neptun. Doar soseaua ne desparte de hotelul Terramar. Pe digurile consolidate din bucati de stanca sunt montate dusuri, coborirea de pe faleza pe plaja se face pe niste trepte albe curate, sub ele - robinete si bazinase pentru spalatul picioarelor. Facem o incercare si intram in Mediterana – apa-i destul de calduta pentru octombrie. Ne asezam pe nisip in apropierea cafe barului Kansas. Ceva mai tarziu luam o gustare apoi cafea, Gottfried cere o bere - cervesa, e primul cuvant spaniol pe care l-a invatat!! E deja foarte cald si plaja e cam aglomerata iar cainii nu lipsesc. Alearga printre turisti, intra in apa si latra, in viata mea n-am vazut atatia caini la plaja. Si ceea ce n-am mai vazut niciodata, perechile de gay care se afiseaza cu ostentatie fie in hotel, fie pe faleza. Nu m-am intrebat niciodata daca homosexualii se nasc asa ori devin pe parcurs, ceea ce stiu sigur este ca au existat homosexuali de cand lumea.
Langa noi se aseaza o grupa de francezi in costume negre si cu genti diplomat, dupa ce se dezbraca, barbatii se intind direct pe nisip, femeile fara sutien beau cocktailuri din niste pahare inalte cu pai. Comand si eu suc de portocale proaspat stors, pe toate plajele sunt masini de stors portocalele cu coaja cu tot. Frantuzoaicele discuta animat despre problemele lor de serviciu – aflu cu aceasta ocazie ca sunt stewardese iar colegii lor sunt piloti, au tras o fuga de la aeroport pana aici pentru o zi de plaja si relaxare.
Scoicile sunt frumoase, Gottfried culege cateva pe sub apa, geamandurile sunt foarte aproape de mal, semn ca apa e adanca. O briza placuta ne mangaie cand iesim din apa, azi ma bronzez precis, am prins o vreme de plaja grozava. Ne hotarim sa ne schimbam locul din pricina aglomeratiei de la Kansas. Gottfried se avanta curajos pe un dig spart de furia oceanului. Eu ma asez comod pe o scobitura a digului si-mi scot revistele. Citesc un reportaj interesant in Paris Match - e vorba de povestea tragica a unei doamne body-guard de la ambasada franceza din Barcelona –o femeie deosebit de frumoasa cu o meserie periculoasa dar cu o familie obisnuita, barbat si doi copii. Casatorita de la optsprezece ani, frantuzoaica ramane un sfert de secol fidela sotului. Ajunsa insa la o varsta coapta, traieste o neasteptata aventura de dragoste cu un individ maniaco depresiv, comandantul garnizoanei Legiunii Franceze, stationate in Barcelona. Acesta isi ucide premeditat propria sotie si fiica, le ascunde intr-o lada frigorifica apoi ros de remuscari se sinucide. In urma anchetei efectuate de politia spaniola, frantuzoaica isi pierde serviciul si familia – sotul isi ia copiii si se intoarce in Franta. Ma uimeste duritatea vietii occidentale, capitalistii nu gasesc cale de mijloc, pentru ei ori totul, ori nimic.
Stam pe plaja pana pe la sase seara cand apar primele picaturi de ploaie. E o ploaie de vara care se evapora imediat de caldura. Bine ca avem haine subtiri, temperaturile sunt foarte ridicate, la fel si umiditatea aerului. Hotarim sa vizitam portul si biserica cu turn in alta zi, azi respiram aerosolii!!! Ne plimbam de-a lungul falezei, trecem indiferenti pe langa chioscurile cu suveniruri si ignoram bodegile. Pe faleza foarte lata ne depasesc in viteza patinatori pe rotile si biciclisti. Homosexualii se plimba tinandu-se de mana. Printre cele saptesprezece mici plaje din Sitges, exista o plaja speciala pentru gay: Platja de la Bassa Rodona dar ei se plimba, se pipaie si se pupa, aici sub nasul nostru. In larg se vad barci ori salupe care aduna surferii-parasutisti. Sportivi inhamati in parasute reglabile amerizeaza pe surf-boards. Sportul e extrem dar lor le face placere.
Masa la restaurant este la ora noua seara, sunt foarte dezamagita, eu nu sunt obisnuita sa mananc atat de tarziu. Aspectul de lux al restaurantului are doar rol terapeutic, in realitate nu poti sa mananci nimic. Ca atare renunt la masa de seara asa ca Gottfried trebuie sa cineze singur. Si culmea, cand sa bem apa de la Mercadona, observam ca in loc de apa minerala am cumparat limonada, va trebui sa mai mergem o data cu rucsacele dupa apa si sa invatam spaniola!!!
3. Sagrada Familia
Sistemul de cai ferate este cel mai bine pus la punct din toate felurile de transport, ori cel putin asa mi se pare mie. Iubesc calatoriile cu trenul si pentru peisaje si pentru comfort. In Romania am circulat cu trenul in lung si-n lat, faceam noua ore pana la Bucuresti ori patrusprezece pana la Marea Neagra. Dar am fost si in Franta cu trenul de noapte, n-am sa uit niciodata calatoria pana la Paris. In 2009 am luat cu incredere trenul expres de zi de la Luxor la Cairo, am mers o mie de kilometri infratiti cu Nilul, desertul si palmierii. Sunt o romantica nevindecabila si mi se potriveste cu mult mai bine trenul decat autoturismele… Ca atare dupa micul dejun ne indreptam in pas alergator spre gara Sitges. Trenul regional ne poarta pe un drum paralel cu litoralul, prin nu mai putin de 14 tunele care strabat culmile unui munte stancos. De aici provin uriasii bolovani care tin furia valurilor departe de tarmul Sitges-ului.
Calea ferata are in jur de 200 de ani, trenul a fost timp de doua secole salvarea micilor agricultori catalani. Tunelele nu sunt tencuite, nici faiantate pe interior, spaniolii au sapat, sculptat roca transformand-o intr-un coridor cu bolta naturala. Peretii din piatra bruta a muntelui au din loc niste gauri scobite prin care intra pentru fractiuni de secunda lumina soarelui. Din intunericul tunelului iesim periodic brusc afara, clipind din ochi din cauza soarelui. Trenul duduie sprinten pe sine in vaile insorite dintre culmile muntelui ori peste mare pe scurte viaducte suspendate.
Statiile de cale ferata au denumiri bilingve, in spaniola si in catalana, le urmarim pe monitor pentru ca trebuie sa coborim la o statie centrala – Estacion Sants – de unde va incepe prima noastra aventura in Barcelona. Sants este una din statiile cheie ale capitalei Cataloniei, de aici pleaca trenuri rapide de distanta lunga dar si trenuri pe distante medii cum sunt regionalele ori expresurile (metrourile) spre Coasta de Aur. Trenurile nu apartin insa unei singure companii feroviare, tot asa si autobuzele, din aceasta cauza biletele nu sunt valabile pe mai multe mijloace de transport ci doar pana la coborire. Totusi sunt ieftine. In subsolul statiei dam peste reclame in limba romana - comunitatea romana a depasit deja 1 milion de suflete, in Spania politistii invata si limba romana pentru a se intelege cu… delicventii.
Direct la Estacion Sants incepe Parque de l`Espanya Industrial, un complex de odihna si liniste construit in 1985 dar modernizat de atunci cu sculpturi – un dragon urias din fonta, cu creste si bot urias, apoi monumente, lacuri artificiale si foisoare moderne pe post de lampi de iluminat. Automatele de bilete Renfe functioneaza poliglot, reusim sa ne descurcam fara probleme, luam bus-ul 24 pana la Sagrada Familia – marea catedrala a arhitectului Gaudi – si ni se pare ca facem o calatorie in jurul lumii, intr-atat de lung e drumul. Deja regret ca n-am luat un taxi. Barcelona e uriasa, arhitectura cladirilor e dinainte de razboi, seamana cumva cu centrul Bucurestiului, aglomeratia latina palpita aici in toata splendoarea ei, zeci de autocare cu turisti impiedica circulatia rutiera totusi bus-ul are prioritate.
Antoni Gaudi a inceput constructia catedralei Sfanta Familie cam prin anul 1890. Pana atunci se remarcase ca arhitect talentat, lucrand mai intai in birouri de arhitectura ca desenator apoi independent, pentru nobilul industrias spaniol Eusebio Güell care ii comandase constructia unui palat, al unui parc, a unei biserici originale etc. Prea putin ma pricep la stilurile arhitectonice, pot insa sa spun despre ornamentele cu care Gaudi si-a impodobit operele de arta (mozaicuri, stilpi rotunjiti, vitralii) ca sunt foarte frumoase chiar daca nu tin nici de romantism nici de modernism. Stilul lui, pe care compatriotii sai l-au numit stil catalan modern, era atat de liber ca in loc de placutze din ceramica a folosit pentru mozaicarea tavanelor cioburi din farfurii sparte, stralucit imbinate si ca forma si mai ales culoare. Dar ca de obicei ne asteapta surprize - Sagrada Familia este la exterior in constructie intrucat celebrul arhitect a murit inainte ca ea sa fie terminata. Cearceafuri lungi si plase o acopera de jur imprejur iar turnurile sunt invelite in navoade verzi. Se asteapta ca lucrarile de finisare sa se termine in 2026 cand se vor implini o suta de ani de la moartea artistului. Cu riscul sa repet ceea ce au zis altii, Antoni Gaudi insusi nu-si facea griji pentru cat de mult vor dura lucrarile la catedrala lui, obisnuind sa spuna : seful meu nu se grabeste… Si desigur arhitectii care i-au continuat munca la Sagrada Familia nu au mai respectat liniile curbe naturale si nici formele organice.
Cozile la casele de bilete sunt lungi si inconjoara catedrala pe mai multe randuri, avem insa noroc, intram cu un grup. Interiorul e asa cum m-am asteptat doar ca la scara cu mult mai mare. Dantelarie de piatra, coloane din marmura cu aspect de radacini aeriene, flori din ghips in forma de clopot sus pe tavan, pardoseala din marmura ca o sala de dans, sistem de iluminare original - mici ochiuri de vitralii la imbinarea arcurilor, si nu in ultimul rand un fel de candelabru ca o parasuta cu inscrisuri din Scriptura – mai inainte sa fie o biserica inchinata Sfintei Familii, constructia este capodopera unui vizionar al artei viitorului.
Facem o pauza in parcul din fata bisericii lui Gaudi - arborii sunt plantati de-a lungul aleilor in forma de cruce, stoluri de papagali si alte pasari ce se inghesuie pe crengile palmierilor fac o galagie de nedescris. Ne sfatuim apoi ne urcam intr-un City-Tour Bus si, dupa ce platim o taxa care ne usuca, gasim locuri doar pe platforma unde bate strasnic vantul. Cum nu sunt obisnuita cu decapotabilele, imi confectionez un turban din salul de la gat si incep sa-mi scot hainele de rezerva din rucsac. Suntem conectati prin casti la ghizi poligloti care ne explica ce se afla in dreapta si in stanga noastra. Fotografiez cu greu din cauza barelor, cablurilor si ale altor accesorii ale platformei autobuzului.
Peste tot vedem monumente, poduri uimitoare - auzim de un alt arhitect celebru, Santiago Calatrava, autor a mai multor constructii arhitectonice, apoi complexe sportive si bulevarde frumoase si curate. Felinarele stradale sunt inalte, din fier forjat si au la baza banci mozaicate artistic. La Passeig de Gracia trecem pe langa Casa Mila si Casa Batillo ridicate tot de Antonio Gaudi, casele seamana oarecum cu cele ale arhitectului si pictorului austriac Hunderwasser, adica nu respecta linia dreapta, imbinarile dintre elemente fiind rotunjite iar ornamentele arhitectonice lacuite ori aurite.
In apropiere de satul olimpic, la picioarele hotelului Arts, vedem un monument de forma unui peste cu solzi aurii, auzim ca autorul este Frank Gehry, un artist german. Ne aflam in cartierul Barcelonetta, in anul 1992 cu ocazia celei de-a 25-a Olimpiada de vara de la Barcelona aici s-a construit satul olimpic. La deschiderea Jocurilor Olimpice soprana catalana Montserrat Caballe a interpretat hitul Barcelona compus in 1987 de celebrul Freddy Mercury.
Trecem pe langa Torre Agbar, o cladire stralucitoare ce se vede de departe, are 34 de etaje si a fost construita de un arhitect francez. Turnul are forma unui ou urias, acoperit cu un strat de plasa de aluminiu; pe dedesupt se mai afla inca un strat de sticla. Vedem o strada care urca un deal, duce catre parcul Güell - il lasam pe alta data.
Orasul vechi - cartierul gotic – ne fascineaza prin ornamentele gotice dar si maure ale catedralei Sfanta Eulalia. Coborim din City Bus si parcurgem per pedes stradutele stramte si umbrite de zidurile inalte ale caselor. Pana la casa memoriala Picasso, tot o cladire gotica, strabatem centrul vechi si romantic ticsit de pravalii, bacanii cu sunci si cepe uriase, localuri de toate felurile, cofetarii ori restaurante traditionale care servesc tapas si paella. Aflam ca Picasso desi nascut in Malaga a trait aproape zece ani in Barcelona impreuna cu parintii, aici avand loc prima lui expozitie. Ni se spune ca lucrarile lui Picasso expuse in micul muzeu sunt asezate in ordine cronologica pentru a se putea vedea mai bine evolutia creativitatii lui. Desi nu ma prea inebunesc dupa desenele si picturile lui, am inteles de mult ca inainte de valoarea unui obiect de arta, omul care l-a creat e cu mult mai important, el reprezentand o epoca si de multe ori o natiune iar in cazul lui Picasso un curent in arta mondiala. Muzeul Picasso are putine exponate, grupuri compacte de turisti blocheaza intrarea, nu ne-am asteptat de loc la o asemenea aglomeratie asa ca stam la coada.
Luam masa in apropierea muzeului, in restaurantul La Catalana si cu forte sporite pornim mai departe. Gottfried isi cumpara dintr-un boutique o palarie de soare pe care scrie clar Barcelona!! Din vitrinele pravaliilor ne privesc cascavaluri si carnati afumati, jamboane si sticle de vin – sunt produse de lux foarte cautate de cunoscatori. Magazinele de suveniruri de arta ofera ceramica pictata cu motive din Picasso si Joan Miro. Ne indreptam spre port, trecem pe langa cladirea vamei si pe langa academia de marina. Vedem si un palat, sediul unui minister si un parc inverzit si umbrit de platani foarte batrani. Acolo la umbra, printre tufele de trandafiri si leandri s-a asezat o satra de tigani romani. Ii aud cum se cearta, bulibasa e batran si are doar un singur dinte, doi tigani mai tineri cu palarii negre, ca bozgorii, isi ascund privirile, vinovati - cine stie cu ce l-au suparat pe mos.
Nici nu stim ce sa mai privim, iata teatrul vechi – o cladire in stil hispano-maur apoi o universitate, cladiri baroc si in zare, portul Vell cu complexul Maremagnum, acvariul si iahturile de lux. Timpul a trecut repede din cauza distantelor foarte lungi, asa ca trebuie sa ne grabim daca vrem sa ne intoarcem la Sitges pe lumina. City Tour bus-ul stationeaza langa o agentie de detectivi particulari. Coborim la Passeig de Gracia si cautam linia verde care ne duce pana la metrou. E o dunga pictata cu vopsea pe trotoare pentru straini, ca sa le faca deplasarea mai usoara!!! De acolo luam metroul pana la Estacion Sants apoi trenul pana in Sitges!! Nu uitam sa cumparam agua mineral de la Mercadona din gara desi suntem peste masura de obositi de drumul cel lung. Autobuzul cu nr 2 ne duce in cateva minute la hotel, cu tolba plina de povesti si ilustrate!
4. Maricel Palace
In Sitges in apropiere de hotelul Terramar circula un trenulet-minicar pentru turisti. Soferul spaniol se piaptana ca japonezii medievali, doarme si mananca in cabina minicarului si circula numai cand vrea el si pe unde vrea el. Minicarul motorizat se numeste La Barqueta intrucat inainte cabina soferului avea forma unei barci, intre timp mijlocul de transport s-a modernizat ori s-a actualizat, e la fel ca toate trenuletele pentru turisti de pe litoral. Intamplator azi a oprit in fata hotelului si ne-a dus pana la biserica Sfintilor Bartolomeu si Tecla aflata in celalalt capat al orasului, pe fundamentul foarte inalt al unui vechi bastion prevazut cu metereze si tunuri grele.
In fata bisericii la nivelul marii pe o parte se afla portul cu iahturi iar pe cealalta parte ingropate in ficusi uriasi si eucalipti, se afla un rand de hoteluri si vile vechi si inalte modernizate insa la standard actual si foarte multe restaurante. Biserica Sfintilor Bartolomeu si Tecla poate fi vizitata, slujbele se tin insa doar duminica in mai multe limbi de circulatie internationala. Pe crenelurile bastionului citim povestea unei batalii in care tunurile au aparat Sitgesul impotriva piratilor. In anul 1797 doua corabii de pirati englezi s-au avantat sa abordeze si sa jefuiasca patru vase comerciale spaniole ancorate in rada portului. Cele sase tunuri ale Bateriei Sitges au trimis timp de mai multe ore ghiulele spre vasele britanice facandu-le sa se retraga fara sa-si atinga scopul. Marea izbeste puternic in zidul bastionului, incerc sa filmez zbuciumul valurilor, intotdeauna mi-a placut muzica lor si se mai potriveste si cu povestea tunurilor.
Inconjuram biserica de-a lungul meterezelor si ajungem la Palatul Maricel, o vila interesanta transformata in muzeu de arta. Vila nu e foarte veche, a fost construita acum o suta de ani, in 1910 de miliardarul american Charles Deering care hotarand sa locuiasca in Spania, si-a adus si colectiile de arta. Zece ani mai tarziu miliardarul s-a reintors in USA impreuna cu toate operele de arta, palatul ramanand gol pentru o lunga perioada de timp. Abia in 1969 un particular a cumparat palatul concepand noi decoratiuni interioare si aducand si imbunatatiri intregii vile. Muzeul contine picturi, tapiterii si sculpturi de arta, camerele sunt foarte frumos mobilate, lemnul miroase a lac. Vila are un patio in interior, coridoare cu arcade in stil gotic, Sala de Aur - o camera foarte mare care serveste acum ca sala de concerte ori conferinte, apoi o capela proprie cu un altar datand din secolul 16 precum si Sala Albastra cu decoratiuni maure: azulejos, havuzuri si cismele mozaicate.
Proprietarul actual a inchiriat terasa in aer liber de la etaj, unui restaurant, de acolo se poate vedea marea prin niste hublouri sapate artistic in zidul alb. Ghida ne povesteste despre artistul si arhitectul casei Maricel, pe numele lui Utrillo. La cererea patronului sau american, el a colindat Spania in cautarea unor obiecte originale si antice religioase ori de arta pe care le-a integrat in peretii palatului. Coborand de pe bastion pe scarile cu balustrade de marmura, ne oprim in fata statuii unei sirene , opera sculptorului catalan Pere Jou, si el unul din decoratorii palatului Maricel. El a executat pentru Deering cincisprezece coloane din marmura cu care au fost decorate usile si ferestrele palatului. Imediat ne tragem in poza cu sirena, asa, de suvenir!
Piata de legume a orasului Sitges se organizeaza saptamanal in aer liber la poalele bastionului pe o platforma care se numeste Plaza de la Fragata, chiar sub catedrala gotica. Galagia care vine de jos din piata precum si corturile albe, masinile parcate pana aproape de plaja, ne fac atenti – peste tot sunt butoaie pe post de mese, chioscuri unde se vinde vin rosu la pahar, si tarabe cu branza, carnati afumati si struguri, ca sa mearga degustarea!! O gramada de chelneri se strecoara prin multime purtand tavi cu pahare, pe o scena ridicata ad-hoc se desfasoara o intrecere televizata de stoarcere a strugurilor cu picioarele in niste vadre uriase. Echipa care reuseste cel mai repede sa produca must prin cepul butoiului, primeste un premiu. Aflam din reclame ca este vorba de Festivalul Vinului de Torres care are loc in La Fragata in fiecare an in luna octombrie. Televiziunea locala antreneaza spectatorii, sustinatorii concurentilor striga atat de tare ca nu mai putem sta locului!!
In spatele catedralei si a palatului Maricel, la umbra unui palmier foarte inalt si inclinat ca un lampadar, se afla primaria orasului ridicata in 1889 pe cel mai inalt punct al orasului - o cruce malteza impodobeste inscrisul de pe frontispiciu. Dar mai gasesc si o placuta comemorativa alcatuita din faiante pictate. Pe un fel de cadru sunt pictati localnicii mestesugari, agricultori si pescari, apoi plaja, barcile de pescuit si textul unui Madrigal inchinat de un poet local, fostului sat de vacanta Sitges. Continuam plimbarea pe faleza si gasim un monument intunecat reprezentand doi pictori – unul dintre ei este Santiago Rusinol care a locuit si creat in Sitges, chemandu-si si prietenii. La initiativa lui s-a ridicat in Sitges statuia alba a pictorului renascentist El Greco. De Sitges mai este legat si numele inventatorului cognacului Bacardi – don Facundo Bacardi Masso, nascut aici si emigrat prin 1890 in Cuba.
Ne fotografiem langa palmierii care strajuiesc centrul bulevardului, avand marea ca fundal – peisaje pe care nu le avem acasa…. Intram apoi pe stradutele cu magazine pline de marfa, sunt foarte pitoresti. Strazile au denumiri bilingve, calle si carrera - ne-am obisnuit deja. Pe Calle San Isidre se afla o sala de concerte care serveste si de cinematograf, zidul exterior e impodobit cu mozaicuri inspirate din tragediile grecesti. Ne-am obisnuit greu cu siesta iberica, toate shopurile, standurile de pe faleza ori localurile inchid intre orele 12 si 15 – te obliga sa faci siesta ca ei, totusi noi ori eram plecati, ori mergeam la plaja, ca de dormit avem vreme la noi acasa….
5. Barcelona
Sambata 12 octombrie ne-am hotarit sa cucerim Barcelona, ori cel putin o parte mica din ea, singuri, fara ajutorul City-Tour-ului. Fata de la informatii turistice din Sitges ne face planuri si trasee, asteptam cuminti sub ceasul din gara sosirea regionalului Renfe, ne urcam in tren si urmarim statiile pe panourile digitale – proxima parada ( urmatoarea oprire) Barcelona, Passeig de Gracia. Schimbam trenul spre Marina Barcelona si iesim din subsol pe La Rambla, marele bulevard ce duce spre Portul Vell. E o zi frumoasa si aerul e minunat.
Ne gasim in fata unei coloane pe varful careia se afla statuia marelui navigator si descoperitor geografic Christofor Columb caruia catalanii ii spun Colon. Uriasa coloana e impodobita cu simboluri, sculpturi cu Isabella de Castilla, regina mea preferata, tot felul de misionari si amerindieni, zeitati romane si regi spanioli, iar sus de tot, Columb aratand cu degetul catre mare. Emotionant, de aici a inceput cucerirea Lumii Noi de dincolo de Atlantic. Pe bulevardul La Rambla Gottfried s-a lasat pur si simplu pacalit de mimii care stateau nemiscati de o parte si de alta a culoarului pentru turisti, asteptand un banut pentru efortul lor. El n-a mai vazut mimi profesionisti pana acum si s-a speriat grozav cand mimul s-a miscat!
Nu stiam ca Barcelona e cel mai mare port la Mediterana, eu credeam ca Marseille - totusi am vazut ca de aici pleaca vapoare de croaziera si ferryboat-uri in toate directiile, Africa, America Latina si desigur spre Mediterana, prima oprire fiind insula balearica Majorca. Portul e magnific, exista mai multe rade, de iahturi particulare, de salupte, de ambarcatiuni de croaziera scurta, de vapoare. Traversam esplanada dintre statuia lui Columb si golf si asistam la deschiderea unui pod special dintre Marina de iahturi si ambarcatiuni cu panze, si mare. E un pod care basculeaza ori se roteste pe un ax si lasa vasele sa iasa din rada - in cazul nostru o corabioara cu vreo 5-6 panze stranse pe doua catarge si-un bompres, a pornit curajoasa spre largul marii, propulsata de un motor. Presupun ca proprietarul era si capitanul velierului, arata bronzat, fericit si foarte atent in manevrarea vasului. Noi am ramas pe pod la semaforul rosu cuminti pana cand podul miscator a revenit la locul lui. Cele doua parti ale podului de lemn si-au imbinat zimtii si podul ne-a condus catre galeria cu magazine si localuri Maremagnum, despre care am auzit ca e deschisa si duminica.
Dar nu intram in shopuri ci in Acvariul care se afla tot acolo.Totul e conceput la scara naturala si spre deosebire de Ozeanarium de la Stralsund, Germania unde ne-au pacalit, aici sunt cu adevarat pesti de toate speciile si marimile dar si alte animale carora le place apropierea marii si a riurilor. Tunelul cu rechini este circular, acest lucru face ca lumea tacerii sa para o insula in jurul careia spectatorii plutesc. La aceasta idee contribuie si banda rulanta care te transporta fara sa te misti in jurul insulei. Rechini, pisici de mare si pesti hidosi inoata deasupra noastra. Remarc un peste plat care pare ca n-are decat un cap cu ochii asezati de o parte si de alta apoi direct o inotatoare codala – fara a mai avea si un corp clasic intre cele doua! Este pestele-luna. Mrenele isi inalta capetele din grote, toni grasi inoata fara frica pe langa rechinii albi.
Iesim din tunel si vizionam acvariile tropicale cu pesti mici colorati din aceia care traiesc pe langa recifi, apoi caluti de mare, ace de mare, meduze si alti pestisori simpatici pe care i-am mai vazut si la Constanta. Sunt pesti din toate zonele Terrei, din Japonia ori Canada, din Madagascar ori Hawai. Doar balenele si delfinii lipsesc, marile mamifere marine se afla la Zoo in bazine speciale. Intr-unul din acvarii descoperim sepii sfioase – la Mercadona din Sitges le vazusem pe cateva din surorile lor mai putin norocoase, jupuite de pielea pestrita si oferite pentru vanzare amatorilor de fructe de mare. Gasim un pinguinarium cu cativa pinguini din Australia. Vizitam zona amazoniana ori ecuatoriala – cu pesti ciudati, mari si grei dar si cu Pyranha, apoi o diorama cu fauna acvatica a unui atol din Pacific. Pe marginea bazinelor cu pesti sunt terarii pentru cateva iguane lenese ce zac sub lampi cu infrarosii. La iesirea din Acvariu copiilor li se ofera o vizita intr-un submarin galben unde sunt incurajati sa sprijine cercetarea subacvatica si curatenia mediului marin.
Noi ne-am oferit o masa pe cinste la un local din apropiere de unde aveam vedere catre port si catre pictorii spanioli care pictau si totodata expuneau spre vanzare peisaje cu Barcelona. Priveam iahturile de lux si corabioarele cu panze dar si cu motor ce pluteau de colo colo – trebuie sa fie foarte interesant sa locuiesti pe o barca…. Scaunele localului erau foarte moderne comode si colorate, servirea selecta si localul era climatizat.
Nu ne-am permis sa intarziem in magazinele moderne din Maremagnum. Insa inainte de a ne sui in taxi pentru parcul Güell, am intrat in magazinul de suveniruri al Acvariului si am cumparat ilustrate cu pestisori in timp ce Gottfried a gasit o sepcuta cu cozoroc pe care scrie Aquarium – el face colectie!! Taxiul ne transporta pe strazi aglomerate si in pante ca in San Francisco, pana sus pe dealul inalt pe care se afla parcul Güell ce domina capitala catalana. De fapt e vorba de Monte Carmelo, cel mai inalt loc din Barcelona.
In stanga si in dreapta portii de intrare a parcului proiectat si construit de Antoni Gaudi, se afla casute, goale pe dinauntru ca niste case de papusi, avand turnulete, scari si ferestruici cum doar in basme citesti, de exemplu Hänsel si Gretel. Urcam pe scarile parcului admirand salamandra mozaicata ce a devenit de mult simbolul Barcelonei, ea pazeste intrarea in sala hipostila ca un dragon in fata palatului unei printese… Nu ne putem apropia de salamandra din cauza zecilor de turisti care doresc sa se fotografieze cu uimitoarea reptila. Admiram cele 86 de coloane ale salii hipostile, fiecare din ele avand un diametru de peste un metru si o inaltime de 6 metri, mai ceva ca la Karnak!! Tavanul e deasemeni impodobit cu mozaicuri.
Din laterale se deschid alei, cea din stanga catre grote ori zona Lavandera, cea din dreapta catre punctul central al parcului si anume piata. Avand o forma de balcon cu balustrade zidite si ondulate de care sunt fixate banci, piata ofera o magnifica panorama a Barcelonei; nici acolo nu ne-am putut aseza din cauza aglomeratiei, fiecare dorea sa stea pe bancile faiantate artistic in culori vesele, cu borduri-lanturi impodobite cu sculpturi, ori sa priveasca peisajul marelui oras, savurand in acelasi timp racoarea arborilor exotici. Intr-adevar, parcul este o adevarata gradina botanica, adapostind specii de arbori de pe toate continentele si din toate zonele climatice: pini, palmieri, arbori de Tuja, eucalipti, tufe de lavanda si rosmarin, iedera, pruni si piersici, ficusi, arbusti de magnolii etc.
Piata parcului Güell e pietruita tot in forma de mozaic, totul poarta amprenta geniului lui Gaudi, chiar daca asemenea catedralei, el nu a reusit sa-si finiseze lucrarile, acestea fiind continuate de alti arhitecti in momentul cand parcul a devenit proprietatea oficiala a orasului Barcelona. Nu departe de piata se vede iesind roz din vegetatia luxurianta casa-muzeu a lui Gaudi pe care o vizitam cu placere – inca o data constat ca artistii-arhitecti nu au nevoie sa locuiasca in lux ca sa creeze, bogatia se afla in sufletul si mintea lor. Gaudi a murit stupid nu departe de Sagrada Familia, calcat de un tramvai.
La etajul superior al parcului se afla Viaductul lui Gaudi pe care Gottfried doreste sa-l viziteze – eu raman la umbra langa muzeu si mananc o inghetata, e cald si din cauza alergaturii am obosit teribil, ce sa mai urc trei randuri de scari!! Inainte de a parasi parcul, Gottfried bea o cafea in cofetaria aflata la intrarea oficiala in timp ce eu, ca de obicei, rascolesc un shop de suveniruri…Dar nu-mi place nimic asa ca fiind trecut de ora cinci dupa masa, ne suim in taxi si pornim veseli catre Estacion Sants. Intoarcerea e rapida, luam bilete, ne suim in tren, cunoastem drumul pe dinafara, nu mai numaram tunelele, ne dor picioarele si ne bucuram ca stam pe scaunele tapitate. Ele sunt asezate cate trei pe fiecare parte a vagoanelor, ca in avion la Economy Class!!! Deodata suntem constienti ca in tren cineva canta – tigani cersetori dau glas unor slagare romanesti.. Pirandele canta si mustaciosii ne pun servetele langa scaune ca noi sa le cumparam – un cersit asa mai select… Surpriza e ca toata satra se coboara in Sitges.
O alta supriza ne asteapta la hotel, in loc de masa de seara in restaurantul hotelului, suntem trimisi alaturi la La Marisqueria del Terramar unde se organizeaza un gratar de porc cu portii imense in paralel cu bufet rece alcatuit din jambon, pateuri de ficat, carnati cu boia si alte condimente, caltabosi si paine de casa. Intru in panica in fata acestor orori si renunt din nou la masa de seara. Intimidat de prezenta masiva a homosexualilor flamanzi, Gottfried se solidarizeaza cu mine – e aproape zece seara- si intra si el in greva!!
6. Tarragona
Soarele arde deja dupa micul dejun. Azi calatorim la Tarragona sa vedem ruinele. E in directie inversa fata de Barcelona. Ne imbarcam in tren – Rodalies de Catalunya – si calatorim tot prin tuneluri si peisaje marine pana la Villanova i Geltru. Acolo schimbam trenul adica ne suim in expresul de Tarragona. Oraselul este capitala provinciei catalane cu acelasi nume si desi se stie ca este fondat de cartaginezi, el apare oficial sub numele de Tarraco abia in timpul ocupatiei romane in secolul unu al erei noastre. Gara se afla nu departe de portul Aventura si inainte de a ne indrepta spre dealul inalt cat un munte, intrebam la Tourist Information unde gasim cele mai vechi pietre din localitate?
Cateva urme ale cartaginezilor dar si ale grecilor care au batut Mediterana in lung si-n lat se afla la muzeul de arheologie din localitate. Este vorba de celebrul mosaic al Medusei din mitologia greaca.
Capul Medusei facea parte din pardoseala unui dom ori a unei biserici ridicate in timpuri stravechi in apropierea portului tarragonez Aventura. Arheologii care au descoperit mozaicul Medusei l-au transferat la muzeul national de arheologie din Tarragona unde poate fi vazut – o capodopera de finete. Gorgona Medusa care ar fi trebuit sa aiba un chip infiorator, cu care conform legendei transforma in stane de piatra pe oricine ar fi indraznit sa o priveasca in fata, apare in mozaicul respectiv idealizata, cu trasaturi de fecioara cu pletele in vant. Parul ii fusese de fapt schimbat in manunchiuri de serpi de catre zeita Atena. Prinsa in flagrant delict cu Poseidon, singura muritoare dintre cele trei gorgone mitologice, a fost izgonita si blestemata sa traiasca in niste grote indepartate. Dupa ce a ucis-o, Perseu eroul grec i-a dus Atenei capul ca dovada.
Legendele sunt uneori sangeroase, la fel ca si timpurile acelea in care oamenii luptau crancen pentru supravietuire. Romanii au transformat modesta colonie feniciana de pe tarmul Marii Mediterane intr-o adevarata metropola. Acest lucru s-a intamplat in anul 218 inainte de Christos, in timpul celui de-al doilea razboi punic. In Tarragona si-au avut sediul legiunile romane si de aici a plecat Scipio Africanul impotriva cartaginezilor. Aici a locuit imparatul roman Octavian Augustus in timpul campaniei militare impotriva triburilor din nordul Spaniei, Tarragona fiind pentru scurt timp o adevarata capitala a imperiului roman. Ea a devenit ulterior capitala provinciei romane Hispania Tarraconensis. Romanii au construit in Tarragona ziduri de aparare care mai exista si acum, palate si temple, amfiteatre, circuri, un arc de triumf si un urias apeduct pe 2-3 etaje. Deasemenea pentru legiunile romane s-a construit un castru roman cu turnuri (Praetorium) in care se spune ca s-a nascut insusi Pilat din Pont.
Iata-ne deci burdusiti de informatii istorice si tocmai de aceea hotariti sa nu pierdem vremea cu mersul pe jos ori cu autobuzul. Ne-am suit asadar intr-un taxi care a urcat usor Acropolea ori muntele botezat printre altele balconul Mediteranei, lasandu-ne langa catedrala gotica de care nu stiam aproape nimic. Taximetristul ne asigura ca daca coborim treptele catedralei pana jos de tot, dam peste toate ruinele care ne trebuie…
Catedrala insa merita putina atentie din partea noastra. Ea se afla sub patronajul Sfintei Maria, are venerabila varsta de o mie de ani si este sediul episcopatului de Tarragona. Ridicata de vizigoti pe ruinele unui lacas de cult roman, catedrala a avut de suferit din cauza maurilor – inca se mai afla o inscriptie araba care consfinteste faptul ca in acest loc a existat o moschee. Piata catedralei este pavata cu pietricele ori cioburi albe si negre care la poarta principala sunt combinate in frumoase mozaicuri. Catedrala e pe dinauntru ca toate catedralele gotice, are numeroase mici capele inchise cu portite din fier forjat si o orga minunat sculptata datand din secolul al 16-lea.
Nu am ratat ocazia sa vizitam si manastirea alipita bisericii. Datand din secolul 13, manastirea din spatele catedralei are o curte interioara cu fantana si arcade triple impodobite cu ocnite oarbe, arcade ce se sprijina pe cate patru coloane. Pasim si in capela manastirii unde o turla romantica ne atrage atentia, gasim si o incapere speciala cu un sistem de clopote care chema calugarii la slujba ori la masa. Manastirea a apartinut ordinului monahal catolic cistercian, calugarii cistercieni fiind o ramura mai sobra a calugarilor francezi benedictini. In cadrul catedralei se afla si un muzeu diocezan in care admiram colectii de tapiterii uriase, vitrine securizate cu relicvarii din aur si argint ( relicvele erau mai pretioase decat piesele din aur) statui de marmura (Sfantul Gheorghe omorand balaurul-diavol ori Fecioara Maria) si mobila bine pastrata – muzeul contine cateva mii de exponate, dupa cum citim pe pliantul ajutator primit la intrare. Din loc in loc in ziduri descoperim mici nise cat sa intre o persoana – sunt refugii monahale pentru claustrare, cistercienii avand astfel de canoane.
Cel mai mult mi-a placut una din incaperile tezaurului diocezan al carui tavan era alcatuit din casete de lemn pictate extraordinar de fin cu modele geometrice. Ce nu ne-a placut – biserica nu e renovata si cu exceptia orgii suspendate din lemn sculptat, a intrarii principale foarte bine conservata si a unui vitraliu-rozeta, arata saracacios. Pai Domul din Köln e o bijuterie pe langa aceasta biserica spaniola pustie si aproape parasita. Banuim ca pentru renovare sunt necesare fonduri pe care Tarragona nu le are desi e maturata zilnic de valuri de turisti din toata lumea.
Iesim prin spatele catedralei chiar langa Botiga de la Catedral, adica pravalia cu suveniruri religioase. Iconite, pandative, mici blazoane si talismane cu litera T de la Tarragona scrisa cu caligrafie gotica , ilustrate cu interioare din biserica si din manastire, picturi mici etc. Banuind ca incasarile se constituie intr-un fond de renovare a catedralei, ne dam si noi obolul, cumparand cateva nimicuri. In tot acest timp vanzatorul canta netulburat psalmi in limba latina! Apoi ajungem din nou in piata mozaicata din fata catedralei unde conform pliantului primit la intrare, se organizeaza anual procesiuni religioase si jocuri ori intreceri traditionale pastrate inca din evul mediu.
De aici din piata pornesc in jos trepte interminabile – le urmam si ajungem pe bulevardul La Rambla de Tarragona ce inainteaza printr-un cartier modern. Vedem de la departare un monument de bronz ce reprezinta o piramida umana. Cateva personaje sprijina baza piramidei, mai sus se catara altii care-i sustin pe urmatorii, si tot asa pana cat se poate de sus. Piramida umana este o traditie catalana, localnicii organizeaza anual adevarate concursuri, pentru copii e o mare onoare sa participe, ei fiind mai usori, se afla intotdeauna in varful piramidei. Citim constiinciosi din ghidul turistic: monumentul de bronz este opera artistului Francesc Angles care s-a straduit sa strecoare printre personajele sculptate, catalani celebri cum ar fi pictorii Joan Miro si Pablo Picasso, fostul presedinte al JO Joan Antoni Samaranch ori dirijorul Pau Casals.
Parasim bulevardul cautand siturile arheologice. Gasim o straduta care ne duce direct spre zidurile castrului roman lipite de casa pe care artistul pictor muralist, Carles Arola, tot catalan, a pictat artistic peretii cu personaje celebre. Oriunde te intorci esti inconjurat de arta plastica. Turnul castrului si o parte din zid sunt inca in picioare, de acolo vine un miros de pivnita. Grupuri de japonezi filmeaza ruinele vechi de mai mult de doua mii de ani, ei nu prea au pietre vechi in Japonia.
Sistemul de semafoare din Tarragona e interesant, pe langa mana care iti face semn sa traversezi mai este si un ceas digital care ti-arata secundele pe care le ai la dispozitie sa treci strada. Ca atare traversam in viteza pana la circul roman – pe jumatate renovat, o adevarata splendoare. In jurul circului se afla coridoare deschise ori subterane pe care intrau de obicei animalele – caii de cvadriga. Circus Maximus a fost ridicat pe vremea imparatului Domitian si servea ca loc de desfasurare a intrecerilor cu care de lupta la care se inhamau patru cai unul langa altul. In spatele circului se inalta de doua mii de ani turnul Pretoriei care este aproape intact, aici se presupune ca s-ar fi nascut Pilat din Pont. Inclin sa cred ca este doar un zvon publicitar, Pontul se situa in antichitate in sudul Marii Negre, in Asia Mica.
Circus Maximus se continua cu fostul Forum Roman, construit in timpul imparatului roman Vespasian, pardosit cu placi mari de marmura ori gresie si bine intretinut de municipalitate, apoi cu inca un turn/foisor si cu ziduri romane la capatul carora dam peste Museo Nacional de Arheologia Tarragona – exponatele sunt pe masura asteptarilor dar timpul nostru e limitat. Muzeul se mai numeste si Tarraco Scipionum Opus.
In interior si intr-o viteza de nedescris desi muzeul nu are decat cateva camere, vedem vase si amfore punice si grecesti, in general ceramica antica obisnuita dar si chiupuri uriase de transportat uleiul de masline in care as fi intrat si eu! Apoi basoreliefuri, statui romane din marmura reprezentand personaje mitologice dar si imparati romani, din care Claudius pe care l-am indragit citind romanele istorice ale lui Robert Graves. Exponatele pastreaza o ordine cronologica insa majioritatea sunt din epoca romana. Intr-o sala mare e expusa o catapulta de lupta precum si alte unelte ori instrumente si bijuterii. Urmeaza sala sarcofagelor din piatra, romane si gotice, colectii numismatice antice, mozaicul de care am mai vorbit cu capul Medusei precum si altele atarnate pe pereti – mozaicul cu pesti, etc. Obiectele din muzeu au fost dezgropate de arheologi ori scoase din apa marii de scafandri dar multe dintre ele au fost descoperite si donate de localnici. Medusa e probabil cel mai pretios exponat al muzeului, fiind de mult considerata simbolul istoric al Tarragonei
Ne intoarcem pe strada in panta si coborim tot mai jos cu ochii atintiti spre mare unde se afla marele amfiteatru roman pe care-l vazusem din taxi la urcarea pe deal. Incet s-a facut ora de masa dar nu ne induram sa mergem la restaurant pentru ca mai avem atatea de vazut... Oricat ar parea de ciudat, in timp ce admiram palatul impunator al primariei locale, dam peste un portofel burdusit cu bani!!! Cui sa-l inapoiezi, in marea piata se aflau o multime de turisti din care majoritatea erau asezati la mesele localurilor. Pe stanga si pe dreapta pietei erau plantati arbori decorativi care la ora aia in octombrie infloreau parfumat si gingas in galben auriu. Ne hotarim sa luam si noi masa punand la bataie banii picati din cer. Studiind localurile care se insirau ca margelele pe o ata, ne-am decis pentru pizzeria Mistral aflata la doi pasi de primaria impunatoare si la umbra eucaliptilor. Ma intreb daca oare pe acest loc vor fi fost inainte taverne romane??? Ca doar soldatii romani n-ar fi rezistat fara paine si circ si fara taverne. Comandam pizza, bere pentru Gottfried si cola pentru mine, obisnuim sa transformam fiecare masa la restaurant intr-un prilej de sarbatoare dar chiar si avem ce sarbatori, anul acesta am implinit 60 de ani!!!
Profitand ca ne odihnim picioarele, citesc in ghid ca peste drum, pe niste stradele boltite si cu casute mici (Carrer Talavera si Plaza des Angels) a existat si un cartier evreiesc, e vorba de evreii sepharzi, aceia cu ochii negri pe care i-a persecutat Isabella de Castilla. Calugarul dominican care a facut cariera negativa pe langa Isabella, organizand progoame impotriva evreilor convertiti, se numea Tomas de Torquemada. Regina a fost un instrument in mainile Inchizitiei Spaniole care ii urmarea pe evreii convertiti la crestinism, banuindu-i ca de fapt continuau sa practice pe ascuns cultul mozaic. In paralel Inchizitia Spaniola ii obliga si pe maurii-musulmani sa se converteasca trecand la catolicism ori sa paraseasca Spania. Motivul acestei duble persecutii nu era insa apararea unitatii credintei crestine ci insusirea averilor acestor doua grupe de emigranti. Lion Feuchtwanger scrie un roman emotionant – Balada Spaniola – pe aceasta tema. Insusi Gabriel Sanchez, bancherul care l-a finantat pe Christofor Columb, era evreu convertit. Cu mult mai sangeroase au fost luptele Inchizitiei impotriva musulmanilor care pana la urma au fost izgoniti din peninsula Iberica.
Plenus venter non studet libenter – am plecat pana la urma dar nu cu aceeasi viteza ca de dimineata, spre marele Amfiteatru Roman aflat pe asa zisul balcon mediteranean. Aflam ca aici aveau loc executii ori martirizari ale crestinilor si a altor dusmani ai Imperiului. In arena se mai desfasurau si lupte sangeroase intre gladiatori, ori pe viata si pe moarte cu mari feline africane. Amfiteatrul a fost construit in secolul I al erei noastre dar trei secole mai tarziu dupa crestinarea imperiului roman au incetat torturile si executiile. Este foarte bine conservat si ingrijit, protejat cu garduri si bariere, turistii neputand sa patrunda in incinta decat insotiti de ghizi speciali.
Arena se afla langa un parc botanic deschis publicului, parc in care primeaza maslinii - exista un maslin batran caruia i se atribuie varsta de 1700 de ani! O fi var cu maslinul de 660 de ani pe care l-am gasit in anul 2003 in insula Majorca?! Printre maslini, curmali, pini si agave se vad mici furtune de apa cu care oficialitatile iriga zonele verzi – aici ploua foarte rar. Ne consolam reciproc, din cauza orei inaintate nu mai putem calatori pana la apeductul Ponta del Diable si nu mai putem vedea nici Arcul de triumf. Facem fotografii cu marea – in larg sunt ancorate vase de marfa foarte mari, o priveliste superba in nuante de albastru-mediteranean care-l face pe Gottfried sa viseze - de la noi din sat cat vezi cu ochii se intind culmile muntelui Vogelsberg, cu paduri dese de brazi si turbine de vant….
Aventura cu Tarragona s-a terminat - sigur ca n-am putut vedea totul, insa cel putin ne-am facut o idee de cum arata orasul inainte si dupa cucerirea romana. Ne-am limitat sa vedem doar pietrele vechi si n-am patruns in zonele modernizate ale orasului mediteranean. Tarragona este totusi al doilea oras catalan ca marime dupa Barcelona si atestat documentar inaintea capitalei catalane. Citim pe afise ca aici vor avea loc jocurile sportive mediteraneene (Mediterranean Games) de care noi habar n-am avut ca exista. Ele se tin ca si olimpiadele din patru in patru ani, intotdeauna in anul urmator olimpiadelor de vara, au fost fondate de un om politic egiptean, fost sportiv. In anul 2017 sportivii tarilor participante la cea de-a 18-a editie a Juegos Mediterraneos se vor intalni pe arenele moderne ale Tarragonei!! Spre deosebire de cele cinci cercuri olimpice, emblema Jocurilor Mediterane este formata doar din 3 cercuri ( trei continente) imperfecte pe un fond… albastru-mediteranean.
Coborim panta spre gara, avand in stanga marea si liniile de cale ferata iar in dreapta zidul inalt care consolideaza muntele pe care se afla orasul. Drumul de intoarcere pare mai scurt – facem din nou escala la Mercadona din Sitges pentru apa, cateva mostre cu vin de La Rioja si Torres si alte maruntisuri intrucat in Spania preturile sunt mai scazute la toate produsele – apoi ne indreptam spre hotel.
7. Bilant
Catalanii sunt oameni ca mine si ca tine. Fostii pescari s-au facut domni, turismul le-a transformat felul de viata dar obiceiurile, traditiile, credinta, au ramas aceleasi. Sunt oameni rabdatori pentru ca au avut de a face cu fel de fel de turisti veniti de prin multe colturi ale lumii. Si sunt amabili si saritori. Majoritatea vorbesc pe langa catalana si castiliana ( limba oficiala spaniola) si alte limbi, engleza dar si franceza daca ne gandim ca granita cu Franta era foarte aproape. Am auzit ca in urma cu o suta de ani catalanii au emigrat in America Centrala, pe atunci cam toti europenii traversau oceanul spre Lumea Noua sperand sa se imbogateasca peste noapte. Unii s-au intors si au contribuit la bunastarea provinciei.
Catalanii sunt foarte mandri si daca ar fi dupa ei si-ar proclama independenta cat a-i clipi din ochi. Dar asta ar insemna sa devina republica, sa se desprinda de monarhie si acest lucru pare destul de complicat. Pentru moment le ajunge autonomia economica si portuara. Nu am auzit cat am stat acolo nici o plangere privitoare la Uniunea Europeana – nu stiu cum se descurca celelalte provincii spaniole dar catalanilor le merge foarte bine.
In urma cu vreo cativa ani am urmarit un documentar despre tinerii spanioli care nu gasesc locuri de munca in Spania si doresc sa emigreze in Germania. Acum ma mir, pentru ca nicaieri pe unde am fost n-am vazut oameni mai ocupati ca spaniolii. Libera initiativa si comertul liberal creeaza nu numai locuri de munca dar si conditii foarte bune de viata. Probabil ca monarhia le da sentimentul sigurantei, asa cum se intampla in Olanda ori Marea Britanie. Cand ai ceva solid de care sa te agati, ramai optimist, ori casa regala spaniola, indiferent de publicitatea negativa din revistele de scandal, e mai solida decat o stanca.
Catalanii au o echipa de fotbal celebra, F.C. Barcelona, cu fotbalisti si mai celebri. Aproape ca nu exista fotbalist de prima mana sa nu fi jucat si la FC Barcelona, l-am avut si noi pe Hagi acolo. A fi patriot inseamna in Catalonia sa devii fan al echipei de fotbal! Mai ales de cand s-au interzis corridele. La inceput, fanii luptelor cu tauri au sustinut ca interzicerea corridelor e o crima pentru cultura spaniola, intre timp catalanii s-au obisnuit cu ideea. Iar cultura spaniola prospera ceva de speriat. Persoane cu rezerve nelimitate, milionari straini sau localnici, incurajeaza artistii spanioli - prin fereastra taximetrelor ori de pe platforma City-bus-ului am vazut in Barcelona numeroase galerii de pictura. Afise mari invitau la vernisajuri de carte ori expozitii de sculptura. Intr-adevar un nou gen de pictura si sculptura abunda in marele oras, artistii vor sa ajunga tot atat de cunoscuti ca Picasso ori Gaudi. Cat despre arhitecti, Barcelona e o explozie de poduri, zgarie nori, vile frumoase si multe, foarte multe parcuri si gradini care pentru un oras atat de mare si de circulat, sunt ca a doua pereche de plamani.
Tot de cultura tine si arta cinematografica. Timp de trei zile s-a desfasurat la Sitges festivalul international al filmelor din Catalunya sub titlul Horror and Fantesy Film Festival , timp in care toate magazinele din oras, chiar si cele alimentare, au fost inchise – catastrofa pentru noi ca n-aveam de unde cumpara apa! Dat fiind ca spectacolele se tineau dupa apusul soarelui, nu ne-am dus, eram obositi de expeditiile din timpul zilei. In afara de asta filmele horror nu erau de loc pe gustul meu. Dupa inmanarea premiilor Maria, oficialitatile au organizat Open Air Party invitand spectatorii si la un Zombie Walk, un fel de mars al mastilor macabre – a doua zi strazile si plajele Sitgesului erau pline de gunoaie si sticle!!
M-a impresionat in mod foarte placut felul cum spaniolii se imbraca. Hainele de dama sunt foarte feminine, cele de barbati sunt modeste si functionale. Nici vorba de haine cu aspect sifonat, pantaloni neseriosi gauriti cu franjuri, bluze transparente ori mult prea decoltate ori pantofi cu fetze textile, in schimb o vestimentatie cuminte si pantofi din piele. M-am uitat dupa aceste lucruri ca toate femeile. Sigur ca exista si aici magazine care prezinta haine de gata dar acesti catalani culti si creativi se imbraca chic din boutiques-uri, poate chiar dupa propriul lor design. Hainele cusute in Thailanda ori pantofii din China sunt pentru romanii veniti aici la munca.
Capitolul despre romani l-am lasat mai la urma. Unii vin aici sa munceasca si sa se intoarca cu bani in tara. La inceput romanii au muncit din greu in zonele urbane, barbatii in constructii iar femeile la curatenie Odata cu invatarea limbii spaniole si cu intrarea Romaniei in Uniunea Europeana ei si-au largit orizontul, barbatii gasind locuri de munca mai usoare, doamnele obtinand posturi bine platite de infirmiere la sat. Se intampla si aici ca peste tot, tinerii parasesc satele si batranii raman singuri si neputinciosi. Am o gramada de cunostinte din Romania care au avut curajul sa lucreze pentru batrani ca infirmiere, menajere si ingrijitoare pentru sume de loc neglijabile. Un anumit procent din muncitorii romani din Spania s-au hotarit sa ramana acolo, sunt multumiti ca viata lor a luat o intorsatura decenta. Le merge bine si nu vor sa se mai intoarca dar au ramas romani in suflet. Se intalnesc deseori cu alti romani, inca trimit bani in tara, sarbatoresc ziua nationala a Romaniei, voteaza la birourile de votare din strainatate si sustin Romania la concursul Eurovision. In Barcelona nu sunt numai tigani romani - am auzit vorbindu-se romaneste peste tot. Procentul de delicventi romani e mai scazut decat cel al catalanilor certati cu legea, am tras uneori cu ochiul la telejurnalele spaniole. E adevarat ca spaniolii sunt cu mult mai temperamentali decat romanii, in zonele rurale sunt chiar violenti. Din cauza numarului in continua crestere de emigranti romani, in Barcelona in apropiere de parcul Güell s-a deschis dupa anul 2000 un consulat general roman.
Rasfoind pliantele vad ca va trebui sa ne intoarcem la un moment dat in Catalunya pentru muzeul lui Salvador Dali din Girona pe care n-am reusit sa-l vedem, pentru manastirea Montserrat unde se afla si colonia Güell si pentru Barcelona pe care n-am vizitat-o in intregime.
Intre timp am ajuns cu bine acasa, in Germania e o toamna blanda. Unul din scopurile acestui jurnal este pentru a servi ca ghid altor calatori ca noi. Nu recomand nimanui statiunea de odihna pentru homosexuali Sitges. Nu ne-au deranjat cu nimic, de cand locuiesc in Germania am devenit toleranta, doar ostentatia lor a zgariat simtul meu ortodox.
Iar data viitoare vom cauta un hotel direct in Barcelona ca sa nu mai trebuiasca sa facem naveta zilnic cu trenul. A fost placut dar obositor si am pierdut foarte mult timp cu transportul. Exista in capitala catalana chiar langa pestele auriu al arhitectului german, o plaja foarte frumoasa, desi pentru plimbareti ca noi plaja nu prea e importanta. De la Estacion Sants pornesc trenuri si autocare spre locuri interesante pentru turisti, de exemplu spre Andorra, cel mai mare dintre statele europene pitice, al carui drapel national are culorile romanesti! Daca locuiesti in capitala, poti intreprinde cu mult mai multe - din portul Barcelona pleaca feriboturi rapide spre Baleare in croaziere scurte si foarte placute de care n-am putut sa ne bucuram intrucat in Sitges nu sunt nici macar barcute de agrement, doar particularii isi tin ambarcatiunile in rada. Si nu in ultimul rand, restaurantele din Barcelona care sunt cu mult mai variate si desigur in numar infinit mai mare decat cele din Sitges unde n-am fost de loc multumiti cu ceea ce am primit. Nu ajunge sa rezervi, trebuie si sa ti se ofere ceea ce ai platit.
Ultima observatie e legata de transferul de la aeroport la hotel, inexistent in cazul nostru. E adevarat ca majoritatea turistilor care vin la odihna pe Costa Dorada inchiriaza direct de la aeroport autoturisme – eu insa nu doresc sa imi fac concediul in masina, imi place sa colind clasic per pedes cu rucsacul in spate. Agentiile de voiaj care nu ofera transferul complet sunt neserioase. Intoarcerea a trebuit sa ne-o organizam tot singuri, noaptea pe la ora doua, cu un taxi pana la statia de autobuz, apoi cu Monbus-ul pana la un terminal, cu inca un Shuttle-bus pana la alt terminal, un efort care putea fi evitat daca am fi cascat ochii la vreme. Oricat de multe compromisuri faci cand rezervi last-minute, trebuie totusi sa ti se garanteze un anume comfort. Am sa continui sa citesc cu placere legende si povesti antice scrise de Herodot, Pliniu cel batran, Diodor – prietenii mei de o viata, si din cand in cand sa ma deplasez in locurile despre care ei au scris, doar ca o sa fiu mai atenta…
Cand am ajuns acasa Gottfried a profitat de cele cateva zile de vacanta care-i mai ramasesera pentru ca sa culeaga mere – face si anul acesta cidru. Pentru mere ne-am dus la Queckborn in livada primariei aflata la 5 kilometri de satul nostru. Inconjurata de palcuri de stejarei si fagi, livada are meri de mai multe soiuri, tineri si mai batrani care se scot anual la licitatie. Imbracati de scandal, cu cizme de cauciuc, palarii de soare din paie si manusi de salahori, ne-am apucat sa strangem merele in cosuri apoi in saci de iuta. Un caprior si trei caprioare au trecut in salturi inalte de gazela din padurea dinspre sat in livada apoi, speriate de prezenta noastra – aratam ca niste sperietori de ciori - s-au facut nevazuti printre fagii de pe deal. Soarele ardea ca in Spania dar parca mai frumos.
Sfarsit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu