Iolanda Lemke 2005
I.
Malta a fost binevenita cu istoria si civilizatzia ei deosebita - berberi catolici si mostenirile britanice: cutia postala cilindrica, cabina telefonica rosie, circulatzia pe stanga, ceaiul de la ora 5... Apoi megalitii milenari, ruinele romane, povestile cu apostolul Pavel si regii straini si lacomi care au stapanit rand pe rand arhipelagul maltez.
Cunosteam deja notiunea de Misiune Malteza, aici in Germania serviciul de Urgenta pentru persoanele bolnave care necesita transportul cätre spitale este asigurat chiar de catre aceasta organizatzie. In 13 februarie 2005 Ioanitii m-au dus si pe mine cu ambulanta alb-rosie la spitalul din Lich pentru o problema la inima. Intr-un fel am avut noroc, desi nu ma mai despart de medicamente, mai sunt inca aici...
Ioanitzii, infirmierii misiunilor malteze europene, se deplaseaza foarte rapid, poseda personal super-calificat, functionand in Germania tot atat de efectiv ca si Pompierii. Organizatia este recunoscua de casele de sanatate germane, serviciile lor fiind platite de acesea. Mai auzisem eu de Ioanitzi, de prin istorie – am avut ocazia sa vad chiar sediul administrativ al unei misiuni malteze in Austria, cand am fost in vara lui 2004 la Viena. Organizatie europeana de ajutor umanitar, ioanitii ofera nu numai asistenta medicala ci si altfel de servicii pentru imprejurari in care vieti omenesti sunt puse in pericol, cum ar fi cutremure, inundatii etc. Fondurile de ajutor sunt constituite mai ales din donatii particulare.
Alegerea insulei Malta ca sediu al cavalerilor maltezi a fost se pare benefica. La numai 150 km se afla Sicilia si drumul spre Italia asa cum doar cateva vasle desparte insula de Tunis. Cavalerii s-au instalat aici sa fie aproape de Europa dar sa tina sub control si nordul Africii de unde ar fi putut veni vreo primejdie necrestina. Pot sa spun cu mina pe inima ca am trait o revelatie absolut proprie privind cu atentie harta Mediteranei: Malta se afla in centrul unei cruci virtuale, axul vertical unind Europa de Africa iar cel orizontal aflandu-se la jumatatea drumului dintre Gibraltar si Canalul de Suez. O cruce predestinata - intocmai ca cea a cavalerilor crestini.
Dupa eliberarea Ierusalimului cruciatii trecusera prin foc si sabie populatiile pagane, pradand si toate bogatiile tarilor prin care trecusera cu armatele lor puternice. Foarte putini dintre ei s-au intors din locurile de unde plecasera, majoritatea s-au constituit intr-un ordin catolic si s-au stabilit initial in insula Rhodos, foarte aproape de Asia Mica. Dar in urma a numeroase atacuri musulmane carora cu greu le-au putut tine piept, cavalerii s-au vazut siliti sa paraseasca Rhodosul grecesc. In 1530 regele spaniol Carol Quintul le-a daruit refugiatilor Ioaniti insula Malta. Numele de Ioaniti venea de la Johann plus cuvantul Ritter(cavaler) transformat apoi in Johanniter, adica Ioanitzi, cavaleri ai sfantului Ioan. Cu aceste infime informatii despre insula cavalerilor ospitalieri, am hotarit sa vad Malta si sa aflu mai multe despre istoria Cruciadelor si a cavalerilor ordinului Sf Ioan.
Intre timp aflasem ca insula a fost locuita de acum 7000 de ani, ceea ce mi-a infierbantat imaginatzia! Mosul Pychlau, prietenul nostru octogenar care ar fi dorit sa se faca marinar insa datorita razboiului a ajuns politician si filosof, auzind despre planurile noastre de vacanta, ne-a dat mie si Johannei un cec zicand sa ne ducem sanatoase pe mare!! Iata-ne pe mine si pe Johanna (cu Sven la volan) in drum spre aeroportul Frankfurt la 3 dimineaza. Un avion a trecut chiar pe deasupra autostrazii – la fiecare 5 minute decoleaza unul. Hanni a facut rezervare la un zbor de noapte cu escala la München.
Cu mare curiozitate am observat multimea de pasageri din jurul meu – zborurile ieftine de noapte transformasera aeroportul Frankfurt intr-un stup de albine. In magazinele scutite de vama din incinta aeroportului nu puteai cumpara ceva fara numarul zborului – nu se deschidea casa de incasat banii, era ca un cod. Am servit micul dejun in avion apoi am aterizat in München Aeroportul bavarez ne-a intampinat mai intai cu chioscul international de paine ( chioscul are o firma uriasa pe care scrie in toate limbile pamantului cuvantul paine si bineinteles si in romaneste) Ziare de tot felul, in multe limbi, automate de cafea si apa fiarta de unde puteai sa-ti prepari gratis cafea si ceai ca si bauturi racoritoare binevenite pentru majoritatea turistilor. N-am putut sa nu arunc un ochi in magazinele de artizanat german si de suveniruri –intotdeauna imi fac o idee despre locul in care ma aflu, dupa fleacurile din astfel de boutique-uri.
La terminalul pentru Malta am intalnit niste romani din Friedberg, oras aflat la jumatatea drumului dintre Giessen si Frankfurt . Stabilitzi de 30 de ani in Germania, mergeau in fiecare an in vacantza in Malta, cu oferte de ultima ora. De romani n-aveam sa scapam, peste tot pe unde am fost in Malta, am intalnit grupuri de romani ori perechi care-si faceau concediul in insulele malteze ori simpli angajatzi de origine romana, ai marinei comerciale italiene, franceze etc. La un moment dat ne-am aliniat pentru Malta langa turistii indragostitzi de aerul din sud. Intr-adevar, balsam pentru inima si plamanii mei, pentru reumatismul si oasele mele – aerul mediteranean al insulei a actionat ca un agent terapeutic. Se pare ca pentru mine marea e leacul minune.
Zborul care a durat o ora si jumatate, s-a facut pe deasupra norilor, la peste 10.000 de metri – am putut vedea cizma Italiei printr-o gaura din nori, marea cu valuri inspumate si linia orizontului oblica, de parca eram intr-un film S.F.! Am avut vreme frumoasa si o aterizare lina. Aeroportul maltez din micro-localitatea Luqa e cu mult mai mare decat Otopeniul, cu o arhitectura moderna si foarte tranzitat. Malta se aflä asadar mai la sud de Sicilia si e de fapt un mic arhipelag, format din insula mare Malta, apoi insula mai mica Gozo si o insulitza nelocuita, Comino, foarte mititica, fara vegetatzie dar cu formatziuni calcaroase frumoase. Un plancton din perioada jurasica ar putea fi explicatia pentru rocile calcaroase ale insulei. Legat de Jurasic, exista o teorie care spune ca Malta ar fi fost pe atunci un fel de pod intre Sicilia si Africa, usurand deplasarea ori migrarea populatiei europene spre coasta tunisiana sau a africanilor spre Europa. Acum insa din Malta se ajunge in cateva ore in Sicilia ori in Tunisia cu ferry-boat-ul.
In aeroportul din Luqa, Hanni a trecut de controale cu pasaportul ei german, eu a trebuit sa completez o mie de formulare, intrucat sunt inca cetatean roman cu domiciliul in strainatate. Malta e membra a UE de cca un an dar n-a adoptat moneda euro. In alte tari din Europa pe unde am mai fost nu m-a controlat nimeni – Malta insa e insula - vamesul cu mustatza mi-a zimbit si m-a consolat ca foarte curand o sa intru si eu in Europa.... Acum cand scriu tocmai am vazut in ziar o poza foarte hazlie , vuieste toata America si Cuba : o familie cubaneza si-a construit o salupa unica in lume, folosind caroseria unui automobil de varsta venerabila - stie toata lumea ca masinile-taxi din Cuba au peste 55 de ani, antichitatzi pitoresti. Cubanezi isteti, ei au adaptat motorul masinii transformandu-l intr-un adevarat motor de barca. Fiind atat de ciudata, ambarcatiunea nu a fost oprita de paza americana de coasta pana cand a ajuns la destinatzie... Originala familie a reusit sa acosteze pe malul Floridei unde a cerut si a primit azil politic.
Pana in ziua cand am citit articolul n-am stiut ca legea emigratziei americane spune ca orice persoana din Cuba si numai din Cuba (aceasta fiind o tara comunista a caror cetateni n-au alta alternativa politica) carereuseste sa atinga coastele SUA, sa päseascä deci pe pamant american, are dreptul de a primi rezidentza definitiva. Dar daca granicerii americani de coasta reusesc sa prinda emigrantzii cubanezi in apele oceanului, acestia sunt returnatzi in Cuba.
De la Luqa pana in oraselul Sliema am parcurs cu autocarul de transfer cam o jumatate de ora, timp in care am facut un fel de tur al insulei pe la toate hotelurile unde coborau turistii. Nu ne mai säturam nici eu nici Hanni sa privim in departare marea si sa observam vegetatzia inflorita si cladirile cu terase in loc de acoperisuri.
Arhitectura bisericilor mi-a amintit de insula Majorca, spaniolii impunand si aici stilul lor arhitectonic. Aveam sa aflu ca pe insula sunt numai putin de 365 de biserici - poti sa te rogi in fiecare zi din an in alta biserica, in timp ce populatzia insulei ( in anul 2005) fara turisti ar fi de cca 350.000 locuitori - cam 100 de locuitori ptr fiecare biserica! Cultul este catolic – mostenire a regilor spanioli care au introdus obligatoriu religia catolica in Malta. Cruciatzii care au ramas aici in insule, cuceritzi de aerul binefacator, au intarit cu sprijinul populatziei locale – un amestec de berberi, greci, italieni si alti europeni, bastioanele de apärare maure, cu tunuri si creneluri, au ridicat din roca insulei alte biserici si manastiri si s-au apucat de filantropie...
II.
Insulele din Mediterana au o istorie zbuciumata, Malta Malta Agrigento temple megalitice Malta
Acum mai mult de 3500 de ani pe insula au inceput sa se perinde popoarele märii, dintre care primii au fost fenicienii. Corabiile feniciene faceau aici escala, insula ajungand la un moment dat sa fie controlata de Cartagina, colonie feniciana din nordul Tunisului. Dominatia feniciana a avut mare influenta asupra limbii malteze. Dupa cum se stie, fenicienii erau de origine semitica. Limba malteza este singura limba semitica din lume ce foloseste in scris alfabetul latin. Ea s-a dezvoltat dintr-un dialect maghrebic, de aceea populatia de berberi catolici se roaga lui... Alla.
Istoricii au identificat insula Gozo din arhipelagul maltez ca fiind prezenta in epopeea lui Homer despre razboiul Troiei, unde insula poarta numele de Ogygia. Cu aproximativ 900 de ani inainte de nasterea lui Isus, pe aceasta insula ar fi locuit Calypso, nimfa inzestrata cu puteri supranaturale care l-a tinut captiv mai multi ani pe Odysseu-Ulisse inainte de a-i da voie sa-si continue calatoria spre Itaca.
Dupa greci au aparut romanii. Desi nu este confirmat istoric, in aceasta perioada se petrece un fapt consemnat in Biblie si anume naufragiul sfantului Pavel. Se spune ca apostolul fusese capturat si trimis cu o corabie la Roma pentru a fi pedepsit de insasi Cezar pentru crima de a fi crestinat un mare numar de oameni. Din cauza unei furtuni, corabia a esuat pe coasta malteza unde apostolul a ramas 3 luni, locuind chiar in casa guvernatorului insulei, Publius. Tatal acestuia era bolnav de febra dar apostolul Pavel l-a vindecat infaptuind cum se spunea pe vremea aceea, o minune. Guvernatorul Publius i-a fost recunoscator, s-a convertit la religia crestina si a devenit primul episcop de Malta. El l-a incarcat pe Pavel cu cadouri cand apostolul a trebuit sa plece mai departe spre Roma unde urma sa fie judecat in prezenta Cezarului.
Pentru ca sa-l gasim pe Pavel ne-am dus la Rabat, un oräsel pitoresc cu templu roman, cazino si chioscuri cu susan dulce si placinte berbere din foetaj - unde am vizitat catacombele crestinilor si vestita grota a apostolului devenit sfant. Catacombele din Rabat decorate cu fresce sunt primele marturii despre crestinarea imperiului roman. Ele au continuat sa functioneze ca loc de intalnire si rugaciune ori ca refugii ale crestinilor mai multe secole. Iar in timpul razboaielor mondiale, cand Malta a fost bombardata de fascistii italieni, ca fiind colonie britanica, maltezii au folosit catacombele pe post de bunkere ori adaposturi. Intrarea in catacombe se face printr-un muzeu chiar vis a vis de catedrala sfantul Petru.
O alta grota vizitata de crestini dar si de turisti, este cea a sfintei Agatha. Incaperea e de fapt o celula separata, plina de fresce-icoane. Agatha fugise din Sicilia de frica romanilor care-i persecutau pe crestini in vremea imparatului Traian. Impreuna cu prietenii ei ea s-a ascuns in catacombele din Rabat unde se rugau si predicau credinta in Iisus. Agatha s-a intors la un moment dat in Sicilia unde a fost imediat prinsa de pretorul provinciei Catania si aruncata in inchisoare unde a si murit. Ea a suferit moarte de martir, sanii fiindu-i sfartecati de calai inarmati cu clesti. Sfanta Agatha a devenit patroana provinciei Catania si este pomenita si sarbatorita in fiecare an. Frescele bizantine care se mai vad si azi in cripta Agathei ca si coridoarele, tunelele si scarile din catacombe, sunt toate iluminate electric.
Cultul icoanelor incepuse odata cu crestinismul. In lipsa unor texte ( omenirea era analfabeta pe vremea aceea) crestinii incercau sa descifreze mesajul frescelor, al picturilor naive. In centrul grotei sfintei Agatha, de fapt o biserica subterana, un Sf. Pavel de piatra, cu Biblia intr-o mana, levorbeste primilor crestini printre care si mucenica Agatha. Aveam sa mai aud de sfanta Agatha chiar vis-a vis de catacombe, in marea citadela maura Mdina. In anul 1696 in prezenta marelui maestru Adrien de Wignancourt la catedrala sfantului Pavel din Orasul Linistii, a fost redeschisa capela Sfintei Agatha care fusese initial construita in 1410 insa suferise stricaciuni in urma unui cutremur.
Maltezii sunt foarte credinciosi si iubitori ai traditiei si legendelor lor crestine. Toate cladirile malteze au deasupra soneriei de la usa de intrare, o iconitza ori un basorelief cu motive religioase Si toate casele poarta nume de sfintzi, e vorba de patronul ocrotitor al casei. Iar la toate rascrucile ori la colturile caselor, sunt ridicate pe postamente statui de sfintzi ori ingeri sculptatzi in marime naturala, calugari mucenici. In nise sapate pe zidurile caselor, sunt asezate cu grija statuete ale Madonei cu pruncul Isus. Soferii de autobuze au lipite ori atarnate pe bord rugaciuni ori citate biblice care lauda cuvantul lui Dumnezeu ori redau o intelepciune din Scriptura. Pana si vasele, vapoarele, salupele - traversam zilnic cu feribotul din Sliema, unde era hotelul nostru pana in Valletta - au inscriptzii religioase, sa le apere de naufragii, dar mai au si niste ochi si urechi pictate – considerate semne ale vigilentzei unei puteri supranaturale. Ele constutie o mostenire a primilor cuceritori ai insulei, fenicienii, in mitologia feniciana ochiul pazindu-i pe navigatori de spirite rele.
Si daca tot suntem la legende, iata o pilda din Biblie, cea mai veche relatare scrisa despre insula Malta si care priveste tot naufragiul apostolului Pavel. Cand apostolul se pregati sa faca focul pentru a se incalzi pe el si pe ceilalti naufragiati, o vipera veninoasa sari dintre surcele si il musca. Locuitorii insulei se asteptau ca el sa moara otravit insa sfantului nu i se intampla nimic. Din ziua aceea serpii si scorpionii din Malta n-au mai otravit pe nimeni cu veninul lor, minunea datorandu-se lui Pavel.
Dupa romani au navalit bizantinii care au stapanit insula vreme de 400 de ani, timp in care arhipelagul a fost de mai multe ori hartuit de triburile ratacitoare ale gotilor si vandalilor. Apoi prin anul 800 dupa Cristos, au venit arabii cu bäile si irigatiile lor – pe insula apa era extrem de rara. Pe langa foarte rarele izvoare de apa dulce din insula, arabii valorificau apa de ploaie. In prezent, pe langa cele doua viaducte construite de Cavalerii ospitalieri, arhipelagul maltez primeste apa din Sicilia, pentru ca, iata un record negativ: Malta e cea mai saraca tara din lume in privinta apei. Din perioada ocupatiei arabe dateaza dialectul maghrebic care stä la baza limbii malteze. Citadela maura Mdina ca si cea din Gozo sunt tot de conceptie araba, stradelele sunt foarte inguste, casele au rar un geam micut la inaltime, protejat de o dantelarie de fier forjat. Ferestrele si balcoanele maure sunt interioare, lumina de soarelui rasfrangandu-se direct in incinta de forma patrata.
Sirul de straini care au ocupat Malta
Isabella e una din reginele mele preferate – citisem in copilarie ca odata, intr-un razboi contra maurilor, Isabella s-a jurat sa nu lepede camasa de pe ea, pana cand maurii vor fi fost definitiv alungatzi din peninsula Iberica. Camasa ei schimbata din alb in alb-murdar pana au incetat luptele, a ramas in lumea culorilor ca „ blanche d-Isabelle“ si denumeste cremul, ori albul de culoarea untului, un alb-galbui. In fine, Isabella provenea din dinastia spaniola Trastamare, identificandu-se in istoria lumii, alaturi de Columb, caregina
Nepotul regilor spanioli, Carol Quintul, i-a chemat din Rodhos pe Ioaniti insa lacomia dusmanilor nu s-a potolit. Cavalerii Ioanitzi au luptat din rasputeri sa-i goneasca pe piratzii turci definitiv din insula, reusind in final sa-i opreasca pe otomani din expansiune – sa ne aducem aminte de Scrisoarea a 3-a a lui Eminescu in care se pomeneste de cavalerii de la Malta... O insula mica si o istorie mare, poate n-am fost eu singura care a ajuns la concluzia asta. Napoleon a ocupat insula printr-un siretlic pana cand Malta
III.
Hotelul nostru se afla in micul golf al Sliemei, un bulevard lat il despartea de mare. Pe mijlocul bulevardului, o fasie cu palmieri si stalpi cu lampi originale, despartea cele doua directii de circulatie. Ajungand vis a vis de hotel pe faleza inalta am observat ca malurile insulei sunt pietroase si fara plaje de nisip! O sumedenie de canistre si alte obiecte plutitoare ca niste geamanduri pitice, marcau locul unde ancorau ( parcau) barcutzele maltezilor direct in apa foarte linistita a golfului. Nici o posibilitate de facut baie in mare ori plaja - undeva in vestul insulei in localitatea Melieha ar fi fost o plaja microscopica cu putzin nisip adus din Africa, in rest, pe malurile insulei nu se vedea decat stanca goala, roca pur si simplu de culoarea humei. Nu poti sa stai la soare decat pe... acoperis.
Nu mai vazusem pana atunci o adunatura atat de mare de case ori hoteluri fara acoperisuri de tigla. Aveam sa aflu ca terasele lungi, imprejmuite cu peretzi de sticla, avand piscine si umbrelutze ori gradinitze cu plante in ghivece sunt ceva obisnuit in zona mediteraneana unde precipitatiile sunt rara avis. Pe strazile foarte lungi, geometric construite si paralele intre ele, vezi case patrate ori dreptunghiulare mici si multe, chiar prea multe, stramte si inalte, lipite ca piesele de domino una langa alta, vopsite pastel, fara ferestre – doar cu niste balcoane originale inchise, prevazute cu instalatzii de climatizare. Balcoanele in miniatura constituie pe langa breloacele cu autobuzele Dodge si Leyland, cele mai apreciate suveniruri din insula. In fine, caldura mare, stimabile. Ce-o fi aici cand e vara – ca noi ne-am copt de cald in aprilie. Casele nu au stresini pentru ca nu ploua. N-a plouat in Malta niciodata in cele 10 zile cat a durat sejurul nostru si am inteles ca ploaia e ceva foarte rar. De ziduri ori de ferestre atarnau cabluri de curent, de telefoane ca la Resitza si de satelit, plus cablurile instalatziilor de climatizare care sunt montate la exterior.
Pe insula nu exista agricultura de loc, tot pentru ca nu ploua – insula e foarte mica si nu potzi spune de pilda ca ai o casa la tara pentru ca toate micile orase sunt ridicate pe coastele insulei, in golfuri iar in centrul insulei sunt doar drumuri si cetatzi ridicate pe dealuri artificiale facute din ingramadiri de roca. Garduri nu exista si daca totusi am vazut in Buggiba cateva gradinitze apartinatoare caselor, ele sunt imprejmuite cu gramezi de pietre ca in Britania, pe insula neexisand lemn de constructzie - piatra de constructie e insa din destul. Din ea sunt construite apeductele dintre Mosta si Valetta, maurii au facut din roca jurasica fortificatii nepieritoare, spaniolii au pus de biserici iar cavalerii europeni au ridicat palate si spitale milei dumnezeiesti.
Insula Malta ramane deci in istoria lumii ca fiind sediul „cavalerilor ospitalieri“ adica cei care ii ajuta pe sarmani si ii adapostesc pe pribegi. Din marele respect al cavalerilor si ulterior calugarilor si episcopilor Ordinului sf. Ioan Botezatorul, fatza de credintza crestina, a fost introdus in statutul Ordinului Cavalerilor, urmatoarea porunca: „cand un om bolnav ajunge la tine, ofera-i patul tau si, ca si cand el ar fi fratele tau, ofera-i tot ce ai mai bun in casa ta!“ De aici , cavalerii au primit numele de ospitalieri. Acum aproape doua mii de ani aici s-au pus bazele primei organizatzii europene de ajutor umanitar.
In Palatul Marelui Maestru al ordinului sunt ridicate cateva placutze comemorative – aici au fost regina Elisabeta a II-a si chiar Papa (raposatul) in persoana, maltezii sunt mandri ca se afla mereu in atentzia marimilor lumii europene. Unul din marii Maestri ordinului sfantului Ioan Botezatorul, se numea de Fonseca si era intalian – numele lui mi-a amintit de pantofii Fonseca din piele intoarsa carora li se facea reclama la Tv dupa Revolutzie... Primul mare maestru al ordinului s-a numit Jean Parisot de la Valette si asa a ramas si numele capitalei insulei. Arhitectura din insula e fantastica, un amestec intre stilul maur, ca baza a civilizatziei si stilul renasterii europene – palate, biserici, manastiri, catedrale, bastioane – la scara uriasa. Toate bisericile au cupole de culoare rosu-caramiziu, clopotele sunt vechi si grele, bastioanele sunt inconjurate de tunuri, strazile sunt geometric construite, exceptand poate Orasul Linistii, Mdina cu strazile ei construite pe sistem labirint intre cladiri cu ziduri inalte si groase.
De 1 mai ne-am intalnit in insula Gozo, unde am ajuns traversand Mediterana un cu un ferry boat urias - cu multzi turisti romani si fiindca era prima zi de Pasti, ne-am urat reciproc Christos a inviat! pe romaneste, a fost foarte frumos. Ne duceam sa vedem megalitii. Maltezii au sarbatorit 1 Mai muncitoresc, cu procesiuni pentru turisti – in Valetta au defilat cavaleri maltezi cu haine de cruciatzi (cu crucea malteza pe piept) s-a cantat muzica religioasa culta si seara s-au tras artificii.
Fabricarea artificiilor in Malta este traditionala si de succes. Cam fiecare casa isi prepara propriile ei artificii – totusi sunt si fabricute particulare. Maltezii au propriul lor concept despre artificii, cauta cu tot dinadinsul ocazii sa bubuie si sa impresioneze turistii. Salvele de artificii se trag in intuneric peste marele port al Valettei si este cel mai mare spectacol nocturn de pe intreg cuprinsul Marii Mediterane. Pirotehnistii au experienta indelungata in jocurile de artificii, multi dintre ei fiind chemati sa-si dea concursul cand se lanseaza artificii de pilda de pe podul din Sydney ori la alte festivitati pirotehnice internationale. Dar artificiile malteze dateaza inca din timpul primilor cavaleri ospitalieri – ele erau o expresie a bucuriei pe langa salvele de tun ori clopotele bisericii sfanta Catherina. Se onora in acest fel alegerea unui nou Mare Maestru al Ordinului Ioanitilor ori nasterea vreunui print european si chiar alegerea unui nou Papa catolic.
Deoarece se circula ca in Anglia pe stanga, a fost o catastrofa sa traversam strada, ca ne uitam mereu in directzia gresita! Tot de la englezi sunt mostenite autobuzele foarte vechi, firma Dodge ori Leyland, ca si cabinele telefonice rosii si cutiile postale cilindrice de unde postasi absolut voluntari, ridica corespondentza la intervale neregulate, de hatirul turistilor. Am baut un ceai fierbinte la cofetaria Cordina, un local deschis in 1837. Se serveau specialitati de cofetarie si patiserie frantuzesti si in general europene. Pozitia cofetariei - pe lungul bulevard al Republicii, te obliga sa faci pur si simplu o halta, sa-ti tragi sufletul intr-un local climatizat.
Toate cafenelele servesc obligatoriu ceai ca la englezi, doamne ajuta ca am putut bea ceaiuri tot timpul dar mi-am facut si in camera de hotel cate 5 pe zi, cu termoplonjonul! ca la Costinesti - ceaiuri fierbinti in clima tropicala uscata a insulei, ca sa ma racoresc! De vreo cateva ori am luat masa la local - pizzerii si localuri cu gramada, la fel magazine de suveniruri si o cofetarie foarte veche si foarte chic. In cautare de apa minerala, am gasit un supermarket subteran cu doua subnivele . Maltezii folosesc la maximum spatziile, coastele insulei sunt suprapopulate, pe locul unde ar trebui sa fie acoperisurile sunt cum ziceam mai sus, piscine ori restaurante iar in pivnitze sunt cabinete cosmetice, magazine ori mai stiu eu ce unde vara e racoare. Am constatat ca maltezii sunt fericitzi si veseli, au case frumusele, barcutze, muncesc in turism, langa fiecare casa e parcata si-o masina, sunt invatatzi sa fie politicosi cu turistii si in general cu strainii.
Nu ne-am impacat cu micul dejun de la hotel – fasole cu jambon, omleta cu slanina prajita, pilaf cu legume – foarte putin unt särat, nici o branza si in loc de paine, se serveau pesmeti! Ca atare ne-am cumparat de la supermarket branzeturi si ne-am mai luat si niste painici ori franzelute crocante de la o brutarie din spatele hotelului pe care o vedeam si adulmecam direct de la balconul camerei. Proprietarul tinea o pasare neagra cu cioc galben in colivie, un Beo. Pasarea era capabila sa raga ca un magar, sa miaune ca o pisica si sa spuna si cateva cuvinte in engleza, asa ca in prima zi cand ne-am cumparat painici calde am cautat magarul ori pisica – dar n-am dat cu ochii decat de colivie. Brutarul era un berber maruntel si simpatic care vindea maltezilor painici crocante si calde de griu ori de secara la un pret de nimic dar pe turisti ii taxa inzecit.
Si totusi ne-am simtit foarte bine. Hotelul Bay View avea din fericire Internet - ne citeam zilnic corespondentza si ne tineam la curent barbatzii cu diferitele noastre aventuri! Camera de hotel a fost confortabila, balconul era insa pentru persoane filiforme. Am avut doua randuri de draperii – una era cauciucata impotriva caldurii. Era si aer conditionat dar n-a fost cazul. Receptionerii cunosteau cred ca vreo 5 limbi, aveam televizor in camera cu satelit si multe posturi germane dar nu prea avea cine sa se uite la televizor ca eram toata ziua plecate. Hanni a facut si o excursie de o zi in Sicilia si s-a urcat pe muntele Etna. A trebuit sa plece la 6 dimineata cu Ferryboat-ul si a facut 3 ore pana pe coasta italiana.
Intr-o zi s-a organizat la Valleta un targ foarte mare, cu marfuri europene, autohtone dar si africane ori asiatice. Panzele fine de sariuri cu fir de aur ori tesaturile orientale imprimate cu arabescuri, elefanti si palmieri mi-au luat ochii. Ne-am oprit la standul de bijuterii – am pipait bratari si coliere de argint aduse de la tuaregi ori margele din corali si turcoaze, matanii din cuart la un pret pe care trebuia mereu sa-l recalculam – maltezii au lira lor malteza in timp ce noi socoteam in gand in euro. Am intrat si prin magazine – a trebuit sa-mi cumpar un sal din cauza brizei, cand ne plimbam pe faleza batea foarte puternic dinspre mare spre uscat iar cand traversam cu ferryboat-ul ne scutura vantul de nu mai puteam nici sa tinem ochii deschisi.
Citadela Mdina, numita si Orasul Linistii, se afla nu departe de Rabat
Cand s-au instalat aici cavalerii maltezi, izgonindu-i pe cei ce nu voiau sa se crestineze, casele racoroase au devenit chilii monahicesti, ceva mai mari si mai luxoase ca cele pe care le stim noi. Iar mai tarziu, cand oamenii au devenit mai buni si mai relaxatzi, locuintzele s-au transformat dupa nevoile maltezilor, devenind uneori pravalioare ori mici muzee, camere cu chirie pentru englezi ori chiar spatzii administrative.
Statia de autobuz se afla langa o foarte frumoasa si veche cladire baroc - vechiul Casino din Rabat. Fusese construit strategic la o rascruce si interesant, era de vanzare. Toti turistii treceau pe acolo in taximetre ori calesti trase de cai. Ceva mai la dreapta, acoperind cu privirea un milenar cimitir maur se ridica un templu roman direct intr-o livada de portocali si lamai. Templul ori vila romana care acum s-a transformat in muzeu, era o copie aproape identica a celor din Italia, curtile interioare erau pavate cu mozaicuri si toata arhitectura decorativa te ducea cu gandul la Capitoliu. Intorcandu-ne din Rabat, am traversat localitatea Mosta unde se afla un dom cu o cupola sferica, foarte frumoasa. Pe acolo trece si unul din viaductele malteze - nu am informatii daca mai functioneaza, stiu doar ca amandoua viaductele au fost avariate in al doilea razboi mondial.
IV.
In Insula Gozo unde am ajuns cu ferry-boat-ul, am ancorat in portul Mgarr, un oras aglomerat, cu multe localuri si taximetre.Prima impresia a fost ca maltezii de pe Gozo vorbesc prea repede si prea mult, asa ca italienii. O gramada de barcute vopsite in albastru rosu si galben pluteau intr-un golf natural in vreme ce uriasul ferryboat cu care venisem isi avea rada lui, construita si consolidata anume pentru vase de mare tonaj. Am luat un autobuz pana in orasul Victoria unde am mai vizitat o citadela construita pe fortificatii foarte vechi, unele datand din neolitic. De pe zidurile citadelei din Gozo puteai sa vezi pana departe localitatzile de pe coaste si marea in toate partzile – asa e cand te afli pe o insula mica. In Gozo exista si mici ferme, vreau sa spun o civilizatie rurala. Intrarea in citadela se face ca si in Valetta, pe sub o poarta uriasa in genul Arcului de Triumf . Pe o straduta, la subsolul unui palat se mai afla inca, punct de atractzie pentru milioanele de turisti, temnitze maure dar si camere de tortura din Evul Mediu, unde i-am facut Johannei o poza! In Victoria am avut ocazia sa mai vad un teatru si bineinteles catedrala Inaltarea Sfintei Fecioare, construita in stilul Renasterii, cu ferestrele si stresinile impodobite cu beculete colorate - pe insula sunt in total 22 de biserici. Deasemenea am trecut pe langa un fost oficiu postal care avusese candva si un birou de telegraf – acum parasit
Peste tot in oraselele malteze vezi ceasuri stradale ridicate pe stalpi de fier, cu cadrane care se vad de la departare dar care nu functioneaza, ca si cand timpul ar fi ramas in loc de cand au plecat englezii! De fapt englezii n-au plecat de tot, ei vin anual in concediu aici, din cauza climei. In afara de asta oficiile de turism ofera cursuri scurte de invatarea limbii engleze, turistilor de peste tot din lume. Limba engleza a mai ramas inca limba oficiala a arhipelagului, ea este folosita in administratie. Acest lucru nu-i dauneaza republicii Malta, dimpotriva, ii confera un caracter international. Ne-am intors la Valetta tot cu ferryboat-ul, am ramas uimita de marimea unei astfel de ambarcatiuni in comparatie cu bacul nesigur si rudimentar cu care am traversat odata Dunarea de la Calafat la Vidin. Ne-am plimbat pe punte si am fotografiat valurile marii si fundul stancos, fara alge. Nici un fir de nisip, nici o scoica.
Autobuzele malteze din Valletta fac adevarate tururi de forta pe intreaga suprafata a insulei. Ele pleaca din autogara capitalei, o incinta care mi-a amintit de autogara din Resita, cu multe gaze de esapament, cu pete de ulei, chioscuri cu snack-uri dubioase si racoritoare, lume multa cu bagaje si soferi transpirati care circula cu usile deschise in lipsa climatizarii. Biletele se cumpara de la sofer, locuri nu prea gasesti pentru ca pitorestile autobuze (batrane de aproape 50-60 de ani) circula arhipline. Cand cineva vrea sa coboare, trage de o sforicica de pe tavanul autobuzului si actioneaza un clopotel exact la urechea soferului. Rudimentar si inedit! Insa laudabil e faptul ca orarul autobuzelor, traseele si informatiile pentru turisti sunt foarte exacte si puse la punct astfel ca, fara sa apelezi la taxiuri, poti vizita ori coltisor de pe insula.
Toate strazile Vallettei duc spre mare, spre clopotul de asediu care pe vremea cavalerilor ospitalieri anunta navalirea turcilor. Parcurgand strada Victoriei care are nu mai putin de 2 km lungime, am descoperit si o bisericuta mica, greceasca sub patronajul sfantului Gheorghe, pravalii particulare de pe vremea englezilor – shoemaker - apoi o biserica catolica mare si foarte frumoasa – St Barbara si tot felul de boutique-uri arhipline. Numerele caselor se insiruiau pe fiecare parte a strazii consecutiv, de exemplu 69, 70, 71, 72 etc., asa ceva nu mai vazusem nicaieri. Chiar si curentul lor electric e altfel In Malta dar ne-am luat din Germania adaptor pentru orice eventualitate – acumulatorii pentru telefoanele mobile ori aparatele foto digitale etc.
Fiindca ne era foame, ne-am oprit in Sinola Bay, un golf de pescari cu case de cate 2-3 etaje a caror vopsea scorojita si pe alocuri chiar murdara ne-a cam dezamagit. Barcile intoarse cu burta in sus, se uscau la soare si o multime de rate, caini vagabonzi si pisici, umblau nestingheriti printre turisti. Unde sunt barci pescaresti, acolo sunt si pescarusi si alte pasari de mare – toate la panda.
In San Julian am circulat per pedes, cautand biroul de informatii pentru turisti. San Julian se constituia dintr-un cartier in coborire spre mare. Blocurile de locuinte din San Julian sunt foarte dese si cred ca aici locuiesc cei mai multi locuitori ai Maltei, oarecum inghesuiti dar cu vedere spre mare. Coborand pe scara hotelului Hilton am ajuns in Portomaso Bay, o rada in care erau ancorate iahturi. Lumea cu bani inchiria la San Julian ambarcatiuni cu panze ori cu motor pentru mici croaziere pe mare. In jurul radei erau postate tunuri de aparare datand de pe vremea cand cavalerii trebuiau sa le tina piept piratilor din Levant. Acestia nu se multumeau cu jaful ci prindeau tineri si-ii rapeau pentru a-i vinde la targurile de sclavi din Africa – cunoastem!
Vrand sa vedem marea la San Julian, am parcurs doua diguri lungi si foarte late, nu eram singurele persoane, o gramada de lume respira aerul sarat al marii. Imi amintesc ca am zarit la orizont vapoare de croaziera cu 6 -7 punti, pescarusi si barci cu panze. Valurile uriase de 5- 6 metri inaltime si vantul care ne lua pe sus ne-au fortat la un moment dat sa plecam desi privelistea era magnifica. In stanga se putea vedea cladirea moderna a cazinoului iar in dreapta stancile se inaltau tot mai sus, formand o faleza foarte inalta care se pierdea in ceata. Cand ma gandesc la Malta, primul lucru care imi vine in minte este imaginea asta ca de carte postala: in stanga marea albastra ca intr-o pictura, cu valuri care se spargeau in miliarde de molecule albe de spuma iar in dreapta fasia de faleza galbuie, colturoasa si lunga cu zeci de hoteluri si blocuri inalte.
In 2 mai ne-am intors, avionul n-a avut mai mult de 45 de pasageri desi erau locuri pentru peste 500. Prin hublou am vazut Valetta si toata insula luminata feeric noaptea, toate hotelurile au becuri de sus pana jos , bisericile sunt impodobite cu ghirlande de becuri - noaptea se face o risipa imensa de energie electrica. Dar vacantzele inseamna pentru unii viatza de noapte, localuri si discoteci si intr-o insulitza ca aceasta, iluminatul electric e vital.
Am ajuns fara escala direct in Frankfurt, s-a zburat cu 850 – 1000 km pe ora, afara era o temperatura de minus 57 grade, noapte adanca si inghetata! Eram foarte surescitata, capul imi era plin de lucruri noi si interesante, de amintiri proaspete pe care abia am asteptat sa le astern pe hartie.
Sfarsit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu